Acasă / EVENIMENT / A accidentat mortal un om şi a dispărut

A accidentat mortal un om şi a dispărut

MortalBarla01

În jurul orei 2.30 a nopţii de duminică spre luni, un bărbat a fost descoperit fără viaţă la Bârla şi din primele date rezulta că ar fi fost victima unui accident rutier, al cărui autor s-a făcut nevăzut.

 

 

Venea de la ziua comunei
În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că victima, Marin N., de 44 de ani, din localitate, zăcea mort pe marginea DJ679, pe porţiunea dintre carosabil şi acostament. În şanţ a fost găsită şi bicicleta lui, care nu era avariată şi poliţiştii au bănuit că victima, care avea leziuni grave în special la cap, a fost acroşată şi călcată de un autoturism. Potrivit anchetatorilor, cu o oră înainte de a fi descoperit, Marin, care participase la zilele comunei unde consumase alcool şi mergea către casă, fusese găsit de nişte săteni dormind pe marginea şanţului, iar oamenii l-au ridicat şi i-au zis să se ducă acasă. Aşa cum am precizat, el a fost lovit de un autoturism, al cărui şofer nu a oprit ca să acorde primul ajutor şi să anunţe poliţia, ci a preferat să dispară de la locul faptei.

Nu a simţit că a călcat un om
„În urma verificărilor efectuate de o echipă complexă din cadrul Serviciului Rutier Argeş, formaţiunii Rutiere Costeşti şi Secţiei de Poliţie Rurală Lunca Corbului, în cursul zilei de ieri a fost identificat un autoturism Dacia Logan, care s-ar fi deplasat în perioada de interes pe tronsonul de drum în cauză, din direcţia Hârseşti spre Tufeni, şi care l-ar fi accidentat mortal pe bărbatul ce se afla pe acostamentul drumului. Urmare a investigaţiilor, poliţiştii au identificat un bărbat bănuit că în noaptea de 4 spre 5 august ar fi produs un eveniment rutier, în urma căruia a rezultat decesul unui bărbat de 44 de ani din aceeaşi localitate”, ne-a declarat Florin Popa, purtător de cuvânt al poliţiei judeţene. Este vorba despre George O., de 50 de ani, din Bârla, care le-a declarat oamenilor legii că nu şi-a dat seama că ar fi lovit un om şi nici nu a simţit că a trecut cu roţile maşinii peste el. Bărbatul a fost condus la sediul Poliţiei Costeşti pentru audieri, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru ucidere din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor (2)

Mânz salvat de poliţiştii de la Protecţia Animalelor

În ziua de 01 mai a.c., polițiștii Biroului pentru Protecția Animalelor Argeș au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar