Acasă / EVENIMENT / A părăsit locul accidentului

A părăsit locul accidentului

DSC_0205În jurul orei 11:00, poliţiştii din cadrul Poliţiei Municipiului Piteşti au fost sesizaţi prin SNUAU 112, de către un bărbat de 66 de ani, cu privire la faptul că a fost implicat într-un eveniment rutier cu un pieton, în apropierea unei unităţi de învăţământ din municipiul Piteşti.

Până la sosirea la faţa locului a poliţiştilor din cadrul Biroului Rutier Piteşti, pietonul a plecat de la faţa locului, fiind identificat ulterior.

Din verificările efectuate, s-a stabilit că evenimentul rutier s-a petrecut pe fondul neacordării priorităţii de trecere unui pieton, care se angajase în traversarea drumului pe marcajul pietonal, fără ca pietonul să fi suferit leziuni.

Ca urmare a abaterii constatate, conducătorul auto a fost sancţionat cu avertisment, conform OUG 195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, fiind aplicată şi sancţiunea complementară de suspendare a dreptului de a conduce pentru 30 de zile.

Reamintim conducătorilor auto ca la apropierea de trecerile pentru pietoni să mărească atenţia şi să acționeze cu moderaţie pedala de accelerație. Totodată, pietonilor le recomandăm să traverseze doar prin locurile permise, după ce se asigură că şoferii au observat intenţia de a traversa şi că aceştia au timpul necesar pentru a opri în condiții de siguranţă.

 

politie fotopress-24.ro

Despre Roxana Burcea

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar