Acasă / SOCIAL / Accident rutier în municipiul Curtea de Argeș

Accident rutier în municipiul Curtea de Argeș

Update

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș, s-a stabilit că un tânăr de 21 de ani, din Băiculești, care conducea un autoturism pe strada Râmnicu Vâlcea din municipiul Curtea de Argeș, având direcția de deasare spre Tigveni, a intrat în coliziune cu autoturismul care circula în fața sa, condus de un tânăr de 24 de ani, din Curtea de Argeș, în împrejurări care vor fi stabilite prin efectuarea cercetărilor.
În urma impactului, autoturismul condus de tânărul de 21 de ani s-a răsturnat în afara carosabilului, iar al doilea autoturism a fost proiectat într-o mașină parcată pe un podeț de acces spre curtea unui imobil.
În urma evenimentului, a rezultat rănirea ușoară a tânărului de 21 de ani, din Băiculești (contuzie membru superior), și a altor trei ocupanți ai aceluiași autovehicul, respectiv tânăr de 21 de ani, din Băiculești, pasager dreapta față (fractură umăr stâng), bărbat de 40 de ani, din Băiculești, pasager spate (fractură la nivelul umorului stâng), tânăr de 20 de ani, din Curtea de Argeș, pasager spate (contuzie mana dreaptă, fractură la nivelul a 2 metacarpiene).
De asemenea, a rezultat și rănirea a celuilalt conducător auto, respectiv tânăr îl de 24 de ani, din Curtea de Argeș (TCC).
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut
Două autoturisme s-au ciocnit, 3 persoane, ocupanți ai unuia dintre autoturisme, au fost preluate de echipajele medicale (conștienți, fără răni grave la prima vedere). Intervin pompierii pentru asigurarea măsurilor specifice de prevenire și stingere a incendiilor, precum și pentru a acorda îngrijiri medicale victimelor.Polițiștii Biroului Rutier Curtea de Argeș sunt la fața locului pentru efectuarea cât mai rapidă a cercetărilor și eliberarea părții carosabile.

IMG-20190913-WA0002

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Pitești :259 de sancțiuni în valoare de 30.658 lei aplicate de polițiști

În perioada 02-05 mai a.c., polițiștii de ordine publică din cadrul Secțiilor 1-4 Poliție Pitești ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar