Acasă / SOCIAL / Accident grav la Câmpulung

Accident grav la Câmpulung

Accident grav, astăzi, în Câmpulung. O femeie, în vârstă de 86 de ani, și-a pierdut viața, după ce un tânăr de 25 de ani a pierdut controlul volanului și a lovit-o. Femeia se afla pe trotuar

Din verificările preliminare efectuate de polițiștii Biroului Rutier Câmpulung, s-a stabilit căun bărbat de 25 de ani, din același municipiu, care conducea un autoturism pe str. Colonel Stănescu, din direcția centru spre cartier Grui, în curbă la dreapta, în urcare, a pierdut controlul asupra direcției de deplasare, în împrejurări ce urmează să fie stabilite prin cercetări, acroșând și accidentând grav o femeie de 86 de ani, care se deplasa pe trotuar, pe partea stângă față de sensul de deplasare al autoturismului.
Femeia a fost transportată la spital, unde, din păcate, a survenit decesul acesteia.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, iar verificările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut.
accident-maracineni-fotopress-24-3

Despre Administrator

Citeşte şi ...

activități la infrastructura rutieră

Activități la infrastructură rutieră în perioada 07 – 10.05.2024

Consiliul Județean Argeș informează participanții la traficul rutier că, în perioada 07 – 10.05.2024, va ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar