Acasă / EVENIMENT / Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

Activități preventive desfășurate de polițiști în școli

Polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară Argeș, în parteneriat cu Instituția Prefectului Argeș, Agenția Națională Antidrog- Centrul Regional de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Pitești și Penitenciarul Mioveni au desfășurat activități cu caracter informativ-preventiv la Colegiul Național „Dinicu Golescu” și Liceul Teoretic „Dan Barbilian” din Câmpulung, în cadrul cărora au fost prezentate aspecte privind prevenirea consumului și traficului ilicit de droguri. Activitățile au avut drept beneficiari 350 de elevi și 17 cadre didactice.

De asemenea, polițiștii din cadrul Biroului Siguranță Școlară, în parteneriat cu Consiliul Județean al Elevilor Argeș au participat, la Universitatea „Constantin Brâncoveanu”, la evenimentul de lansare al „Raportului privind Implementarea Statutului Elevului”, ce a avut ca scop principal urmărirea evoluției respectării drepturilor și îndatoririlor elevului. La activități au participat 50 de elevi și 20 de cadre didactice.

Și polițiștii de proximitate din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au desfășurat activități informativ-preventive, la Colegiul Tehnic ”C.D. Nenițescu” și Școala Gimnazială ”Mircea Eliade” din Pitești.Cu ocazia acestei activități, au fost prezentate teme în cadrul Campaniei „Law is Cool„, dar au fost dezbătute și aspecte privind:
- „Prevenirea violenţei în şcoli” – tipuri de violenţă (emoţională, fizică, agresivitatea din partea membrilor familiei,violenţa stradală);
- „Prevenirea traficului de fiinţe umane în rândul minorilor” – informarea şi consilierea în legătură cu fenomenul traficului de persoane, riscurile şi consecinţele acestui fenomen, drepturile omului;
- „Siguranţa pe internet” – conştientizarea modului în care este utilizat internetul, descrierea pericolelor internetului, stabilirea limitelor privind prieteniile online, – jocurile online și lumea virtuală, ”roblox” – pericolul real din mediul virtual;
- „Prevenirea fenomenului bullying în unităţile de învăţământ” – forme (verbale, fizice, relaţionale, cyberbullying, mobbing, sociale); – caracteristici (intenţionat, repetat, dezechilibrul de forţe), – participanți (agresor, victimă, spectatorul/martorul), – efecte;
Activitatea s-a desfăşurat pe baza unui dialog, fiind abordate problemele specifice temelor prezentate, precum şi alte probleme cu care se confruntă elevii.La activitate au participat peste 60 de elevi și cadre didactice.

Polițiștii de proximitate din cadrul Poliției Orașului Topoloveni au desfășurat o activitate informativ-preventivă cu trei clase din cadrul Liceului Teoretic Ion Mihalache din Topoloveni.În cadrul activităților, au fost prezentate aspecte privind prevenirea fenomenului de bullying, prevenirea și combaterea delincvenței juvenile, a victimizării în rândul minorilor, dar și prevenirea și combaterea consumului de substanțe interzise.La activitate au participat 84 de elevi.

De asemenea, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiza și Prevenirea Criminalității și Serviciului Rutier Argeș au desfășurat activități în cadrul Proiectului Educația Rutieră – Modelarea factorului uman prin responsabilizarea participanților la trafic pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, ocazie cu care au fost efectuate instruiri educativ-preventive și interactive, la care au participat un număr de 200 de elevi și 20 de cadre didactice din cadrul Școlii Generale „Tudor Arghezi” din Pitești.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar