Acasă / EVENIMENT / Reținut de polițiști și arestat preventiv pentru tâlhărie

Reținut de polițiști și arestat preventiv pentru tâlhărie

În seara zilei de 20 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Pitești au fost sesizați prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 cu privire la o stare conflictuală, în cadrul căreia un bărbat din localitatea Moșoaia ar fi sustras, prin amenințarea cu un cuțit, un lănțișor din metal prețios, mamei sale.La fața locului au intervenit polițiștii Secției de Poliție Rurală Poiana Lacului, care l-au depistat pe cel în cauză, bărbat de 49 de ani, cu domiciliul în aceeași localitate, stabilind că cele sesizate se confirmă.Cercetările au fost preluate de către polițiștii Biroului Investigații Criminale Pitești, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie, tâlhărie calificată și distrugere, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești.

arestat preventiv pentru tâlhărie

Din cercetări s-a stabilit că cel în cauză ar fi amenințat-o cu un cuțit pe mama sa, împrejurare în care i-a sustras un lănțișor din aur de aproximativ 30 de grame, iar ulterior ar fi agresat-o pe aceasta și ar fi distrus un obiect de mobilier din locuință.Pe parcursul cercetărilor desfășurate de polițiști, bijuteria a fost recuperată și restituită persoanei vătămate.După administrarea probatoriului, în noaptea de 20 spre 21 octombrie, bărbatul de 49 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.În cursul zilei de 21 octombrie, bărbatul a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sofer baut

Trimis în judecată pentru conducere sub influența alcoolului

Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Poliție Pitești au finalizat cercetările într-un dosar ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar