Acasă / EVENIMENT / Afaceri ilegale cu loturi de teren

Afaceri ilegale cu loturi de teren

Afaceri ilegale cu loturi de teren
Joi, poliţiştii Serviciului de Ordine Publică – Biroul pentru Protecţia Fondului Forestier şi Piscicol Argeş, sub supravegherea unui procuror, au finalizat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de reducere a suprafeţei fondului forestier naţional (faptă prevăzută şi pedepsită de art. 106, alin. 2 din Legea nr. 46/2008, n.n.).
Din verificări s-a stabilit că, în cursul anului 2018, Bogdan N., de 35 de ani, din Pitești administrator al unei societăţi comerciale din municipiu, a cumpărat două loturi de pădure de la doi proprietari, terenurile având categoria de folosință pădure. Ulterior a alipit cele două loturi şi a obținut aprobarea pentru a scoate definitiv din fondul forestier a suprafeţei de aproximativ 1.800 mp din totalul de 4.400 mp teren în scopul construirii unei pensiuni turistice cu funcţii de cazare. Un an mai târziu, mai exact în cursul lunii august 2019, bărbatul a procedat la dezmembrarea terenului pe care l-a parcelat în opt loturi și a vândut trei dintre ele.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de trimitere în judecată şi a bărbatului, şi a firmei adminstrate de el.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar