Acasă / EVENIMENT / Amenzi şi avertismente pentru ingnorarea măsurilor sanitare

Amenzi şi avertismente pentru ingnorarea măsurilor sanitare

Poliţiştii, alături de jandarmi, pompieri, poliţişti locali şi reprezentanţi ai altor autorităţi continuă să acţionează în sistem integrat pentru prevenirea răspândirii şi combaterea infectării cu coronavirus.
Au verificat aproape 2.000 de persoane, 178 mijloace de transport în comun şi 183 societăţi comerciale, ocazie cu care au fost aplicate 224 de amenzi în valoare de 14.500 de lei, din care 194 pentru nepurtarea sau purtearea necorespunzătoare a măştii de protecţie, 28 pentru nerepectarea interdicţiilor de deplasare pe timp de noapte şi două pentru încălcarea măsurilor de izolare/carantinare.
Astfel, polițiștii din cadrul Secției Rurale Tigveni au verificat patru societăți comerciale și 14 autovehicule, dintre care trei pentru transport public de persoane fiind aplicate cinci avertismente. De asemenea, au desfășurat acțiuni de prevenire pentru informarea populației despre noile măsuri instituite cu privire la combaterea răspândirii virusului SARS-CoV-2, în special pe raza comunelor Poienarii de Argeș și Ciofrângeni, unde a fost instituită carantina săptămânală.
La rândul lor, polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei din cadrul Biroului pentru Protecția Animalelor și de la Secţia 1 Piteşti au acționat pentru prevenirea și combaterea răspândirii virusului SARS-COV-2 în zona adiacentă a trei unități de învățământ fiind aplicate nouă sancțiuni persoanelor depistate că nu purtau masca de protecție.
De asemenea, polițiștii Câmpulung au verificat șapte săli de jocuri de noroc, precum și spațiile publice aglomerate, ocazie cu care au fost aplicate şapte amenzi în valoare de 500 de lei. În acelaşi context, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Argeș au depistat un bărbat de 57 de ani care efectua transport de persoane pe raza comunei Albota, satul Cerbu, fără a purta masca de protecție. În urma celor constatate, bărbatul a fost amendat cu 500 de lei. Apoi, în ziua de 20 octombrie, polițiștii Secției Rurale Rucăr care efectuau verificarea la domiciliu a persoanelor față de care au fost dispuse măsuri de izolare/carantină, au constatat că un bărbat de 36 de ani, din Stoenești, nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată. A fost amendat cu 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată DSP Argeș. În aceeşi zi, şi polițiștii Secției Rurale Rucăr care efectuau verificarea la domiciliu a persoanelor aflate în izolare/carantină, au constatat că un bărbat de 34 de ani, şi el din Stoenești, nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată. Şi acesta a fost amendat cu 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată DSP Argeș.

 

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 56 de misiuni

În perioada 16.05.2024, ora 08:00 – 17.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 56 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar