Acasă / EVENIMENT / Anchetaţi pentru atacuri informatice asupra băncilor

Anchetaţi pentru atacuri informatice asupra băncilor

perchezitiiSpre finalul săptămânii trecute, poliţiştii de la Criminalitatea Organizată şi de la Direcţia Operaţiuni Speciale au efectuat, sub coordonarea procurorilor DIICOT – Structura Centrală, şapte percheziţii domiciliare pentru destructurarea unui grup infracţional organizat specializat în infracţiuni informatice. Cu acest prilej au fost ridicate laptopuri, dispozitive de stocare, telefoane mobile, carduri bancare şi aproximativ 150.000 euro, iar o persoană a ajuns în spatele gratiilor pentru cel puţin o lună.

Vizate de infractori

Descinderile au avut loc pe raza municipiului Bucureşti şi a judeţelor Argeş şi Constanţa, la un grup infracţional organizat specializat în comiterea de infracţiuni în sfera criminalităţii informatice. Din primele date a reieşit că, înperioada 2016 – martie 2017, pe teritoriul municipiului Bucureşti şi al judeţelor Argeş şi Constanţa ar fi acţionat un grup infracţional organizat, care ar fi lansat atacuri tip „phishing” împotriva unor instituţii bancare din România, dar şi a unor bănci din Italia, precum şi a unor companii din SUA. În cadrul grupării, fiecare membru avea atribuţii clare.

Pagini web falsificate

Astfel, unul dintre membrii bandei s-ar fi ocupat de crearea paginilor web falsificate folosite în lansarea atacurilor, iar un altul de procurarea serverelor pentru hosting (servicii de găzduire pagini web) şi pentru rutarea traficului internet în vederea ascunderii adevăratelor adrese IP de conectare. În acelaşi timp, o altă parte a grupării ar fi avut atribuţii privind valorificarea cardurilorbancare obţinute în urma atacurilor phishing, prin achiziţionarea de bunuri online.

Arestat preventiv

La sediul DIICOT, Structura Centrală, au fost conduse pentru cercetări patru persoane, împotriva cărora se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos, fals informatic şi constituire de grup infracţional organizat. Unul dintre suspecţi, Alexandru Adrian S., considerat liderul grupării, a fost arestat preventiv 30 de zile de Tribunalul Bucureşti. Acţiunea a beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române, precum şi al trupelor speciale de intervenţie ale jandarmeriei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Salvator din Pasiune

Misiunile pompierilor din minivacanță în minivacanța de 1 Mai și Sărbătorile Pascale

În minivacanța de 1 Mai și Sărbătorile Pascale, pompierii argeșeni au participat la peste 350 ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar