Acasă / EVENIMENT / Argeşeni implicaţi în accidente grave

Argeşeni implicaţi în accidente grave

accidente grave

Un grav accident de circulație a avut loc joi după-amiază pe Valea Oltului, în urma căruia patru persoane, printre care şi o fetiţă de doar doi ani, au fost grav rănite și transportate la spital.Potrivit Elenei Welter, purtător de cuvând al Poliţiei Judeţene Sibiu, evenimentul s-a produs pe DN 7, la kilometrul 246+200 m, în afara localităţii Boiţa. Din primele verificări s-a stabilit că, în timp ce conducea un microbuz spre Sibiu, un hunedorean în vârstă de 20 de ani a pătruns pe contrasens unde s-a tamponat cu un autoturism condus regulamentar din sens opus spre Vâlcea de un bărbat în vârstă de aproximativ 30 de ani. În autoturism se mai aflau o femeie în vârstă de 26 de ani şi o fetiţă în vârstă de doi ani, toţi trei din judeţul Argeş.

răsturnat în pârâul Negrişoara
Şi tot joi după masă, un tânăr de 23 ani, din Pitești, a ajuns în stare critică la spital, după ce maşina pe care o conducea a fost implicată într-un accident rutier la intrarea în comuna Negreni, județul Olt. Din primele informații reiese că şoferul nu a adaptat viteza de deplasare la condiţiile de drum şi a pierdut controlul volanului, iar maşina a ieșit de pe carosabil și s-a răsturnat în pârâul Negrişoara. În urma evenimentului, conducătorul auto, care a fost scos din autoturism de o echipă de descarcerare a pompierilor militari din Olt, a suferit mai multe leziuni și a fost preluat de o ambulanţă în stare critică, iar după acordarea primelor îngrijri medicale, acesta a fost transportat la spital. În ambele cauze au fost deschise dosare penale pentru infracţiunea de vătămare corporală din culpă.Sursa foto – jurnalulolteniei.ro

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar