Acasă / EVENIMENT / Au fugit din carantină

Au fugit din carantină

Plecat-din-carantină
Continuând activităţile de prevenire şi combatere a infectărilor cu noul coronavirus, poliţiştii şi jandarmii argeşeni au verificat 1.195 de persoane, 110 mijloace de transport în comun şi 89 de societăți comerciale, ocazie cu care au fost aplicate amenzi în valoare de peste 4.000 de lei.
Astfel, în ziua de 04 august, polițiștii din cadrul Secției 1 Pitești au depistat doi bărbați de 47 de ani, din Singureni, județul Giurgiu, respectiv din Pitești, precum și o femeie de 51 de ani, din Lunca Corbului, care nu au respectat măsura izolării sau carantinării la adresa de domiciliu. Ca urmare a celor constatate au fost aplicate trei sancțiuni contravenționale în valoare totală de 2.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată DSP Argeș, respectiv Giurgiu.
În aceeaşi zi, polițiștii Secției 3 Pitești au depistat, în trafic, un bărbat de 27 de ani, din municipiu, care la fel nu a respectat măsura izolării sau carantinării la adresa de domiciliu ca urmare a revenirii din Anglia. Spre amuzamentul oamenilor legii, împricinatul s-a încurcat în explicaţii în sensul că ba zicea că e şofer de tir şi nu a mai venit de câteva luni în âară, ba că a venit cu avionul şi nu ştia că trebuie să stea în carantină. A fost amendar cu 1.000 de lei şi situaţia a fost comunicată DSP Argeș. Şi tot pe 4 augist, polițiștii din cadrul Secției 4 Pitești, care efectuau verificarea la domiciliu a persoanelor care au instituită măsura izolării sau carantinării la o adresă aleasă, au constatat că o femeie de 27 de ani, din municipiu, care nu a respectat măsura. Cea în cauză a fost amendată 1.000 de lei, iar situaţia a fost comunicată DSP Argeș.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

activități în cadrul acțiunii ROADPOL TRUCK&BUS (3)

Atenție șoferi! Poliția Argeş, filtre la toate intrările și ieşirile din oraş

Polițiștii rutieri argeșeni acționează, permanent, pe principalele artere rutiere, pentru creșterea gradului de siguranță prin ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar