Acasă / EVENIMENT / Au loc percheziţii la braconieri din Dragoslavele! Sunt vizaţi doi bărbaţi

Au loc percheziţii la braconieri din Dragoslavele! Sunt vizaţi doi bărbaţi

percheziţii la braconieri din Dragoslavele

Braconierii care au măcelărit doi cerbi, identificaţi.
În cursul zilei de luni, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung, au continuat cercetările în cadrul dosarului penal întocmit pentru comiterea infracțiunilor de braconaj și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Pentru administrarea probatoriului, oamenii legii au făcut, luni dimineaţă, două percheziții la locuințele a doi bărbați în vârstă de 43, respectiv 52 de ani, ambii din Dragoslavele, ale căror identităţi nu au fost dezvăluite. Au fost ridicate mai multe bunuri cu valoare probatorie, printre care și o armă de vânătoare deținută legal și mai multe cartușe, iar cercetările continuă pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs evenimentul și luarea măsurilor legale care se impun.
Vă reamintim că, pe la ora două a nopţii de duminică spre luni, angajați ai Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi GTS Păpușa-Leaota au descoperit, pe Muntele Roşu din masivul Leaota, un caz de braconaj pe fondul cinegetic 20 Stoenești, unde doi cerbi au fost împușcați și măcelăriți de braconieri pentru carne. Personalul fondului cinegetic a acționat imediat și a alertat autoritățile competente oferind toate informațiile observate în teren precizând că, anterior, ar fi observat un autoturism în zona respectivă. În urma verificărilor preliminare efectuate, a fost identificat autoturismul indicat de apelant, care a fost ridicat pentru expertizare având urme proaspete de sânge în interior.
Menţionăm că cerbul carpatin, alături de alte sălbăticiuni, este protejat prin lege, iar vânarea lui este interzisă fără o autorizație emisă în prealabil de autorităţile competente.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar