Acasă / EVENIMENT / Plecat din carantină, a fost prins la Călineşti

Plecat din carantină, a fost prins la Călineşti

Plecat din carantină, a fost prins la Călineşti
Polițiștii şi jandarmii, împreună cu reprezentanți ai altor instituţii abilitate, au continuat acţiunile privind respectarea normelor de prevenire şi combatere a infectării cu virusul Sars-CoV-2 fiind vizate, în special zonele aglomerate, zonele de agrement, centrele comerciale, restaurantele și mijloacele de transport în comun.
Au fost verificate 1.706 persoane, 140 mijloace de transport în comun şi 130 societăţi comerciale, iar ca urmare a abaterilor constatate au fost aplicate 173 amenzi în valoare de 31.250 lei, 134 dintre ele, în sumă de 19.000 lei, pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală şi alte 38, în valoare de 9.750 lei, pentru încălcarea restricţiilor privind deplasarea pe timp de noapte.
O altă amendă a fost aplicată unei persoane care a încălcat obligaţia izolării sau carantinării. Astfel, poliţiştii din cadrul Secției Rurale Călinești au identificat un bărbat de 40 de ani, din Dobrești, care nu a respectat măsura carantinării la adresa declarată din localitatea de domiciliu.
În urma celor constatate, împricinatul a fost amendat cu 2.500 de lei şi iar situația a fost comunicată către DSP Argeș ca autoritate competentă să dispună măsurile legale stabilite pentru astfel de situaţii.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

accident cu trei victime cateasca (2)

Accident cu  trei victime în comuna Căteasca

Ieri după-amiază s-a produs un accident rutier în comuna Căteasca, satul Coșeri, în care au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar