Acasă / SPORT / Au scăpat victoria printre degete

Au scăpat victoria printre degete

Steaua București a fost aproape să scape printre degete victoria de la Pitești, după ce a condus ostilitățile în cea mai mare parte a timpului. Vicecampionii s-au impus cu 80-77 după un meci strâns, în care toate sferturile s-au terminat „la mustață”: 17-18, 16-16, 16-18, 28-28. Este a șasea victorie consecutivă a Stelei, față de care se pare că începem să ne creăm un complex.

30 de minute echilibrate
BCMU FC Argeș și-a obișnuit fanii să trăiască finalurile de meci cu sufletul la gură. Dacă săptămâna trecută, piteștenii au pierdut la Oradea în ultimele secunde, scenariul s-a repetat și în Sala Trivale, în fața Stelei. Partida din această seară a fost una dintre cele mai echilibrate din acest sezon, ambele formații nereușind să se desprindă decisiv în primele trei sferturi. Aproape tot timpul scorul a fost egal (8-8, 11-11, 20-20, 47-47), roș-albaștrii conducând totuși de cele mai multe ori pe tabela de marcaj, însă la diferențe infime, de 2-3 puncte.
Chiar și statistica după prima repriză (terminată cu scorul de 33-34) era aproape „în oglindă”, la un singur capitol oaspeții conducând clar: o singură aruncare de 3 puncte reușită de Person (din 12 încercări) pentru BCMU FC Argeș Pitești, spre deosebire de patru reușite de la distanță ale Stelei.

Incredibilul sfert 4
Spre finalul sfertului secund, Andriy Agafonov s-a accidentat și, în ciuda eforturilor insistente din pauză ale stafului medical, pivotul ucrainean nu a mai putut fi recuperat pentru partea a doua a meciului. Pierdere uriașă pentru antrenorul Hristu Șapera, Agafonov fiind unul dintre cei mai buni jucători ai Ligii Naționale, conform statisticilor. Prin urmare, titular sub panou a devenit Szabolcz Șanta, substituit din când în când de Lucian Chirof. În absența lui Agafonov, jocul a fost scos la semicerc și procentajul aruncărilor de 3 puncte a început să crească. Porter Troupe, care avea doar 2 puncte marcate în prima repriză, a înscris de două ori de la mare distanță în chiar primele minute ale reprizei secunde! Însă, sfertul 4 a început dezastruos pentru „vulturi”. De la 49-52, scorul s-a făcut 49-57, apoi 51-62 și ecartul a continuat să crească, spre deznădejdea fanilor alb-violeți. Culmea este că în minutul 35 jocul părea a fi terminat, oaspeții conducând cu 18 puncte diferență (54-72)!
Cu o ultimă răbufnire de orgoliu, elevii lui Hristu Șapera s-au apropiat până la 77-79 cu 13 secunde înainte de fluierul final, dar nu au mai avut șansa de a duce meciul în prelungiri, mingea refuzând de două ori să intre în coș. Scor final 77-80 și BCMU FC Argeș Pitești acumulează 12 victorii și 9 înfrângeri, cu o ultimă etapă rămasă de disputat din sezonul regulat (acasă cu Timba Timișoara). Pierdem cu Steaua și pierdem și șansa de a termina pe locul 5, înaintea bucureștenilor, însă nu mai avem emoții pentru locul 6.

BCM U Pitești – BC Steaua București 77-80
(17-18, 16-16, 16-18, 28-28)
PITEȘTI: Troupe 20 (5x3p), Kostoski 12 (2x3p), Person 12 (2x3p), Nicoară 11 (1x3p), Russell 9, Agafonov 9, Șanta 2, Ciotlăuș 2. Antrenor: Hristu Șapera
Au mai jucat: Chirof, Kilyen, Corpodean

STEAUA: Zekovic 17 (3x3p), Runkauskas 13 (3x3p), Flowers 13 (3x3p), Baciu 13, Marinov 6, Faulker 6, Lapornik 6, Darwiche 3 (1x3p), Negoițescu 3 (1x3p). Antrenor: Jukka Toijala
A mai jucat: Diculescu
Arbitri: Laszlo Bukuresti, Marius Ciulin și Dragoș Barbu

Sursa text : arges-sport.ro
Foto-Video :Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

“Născut pentru Sport Argeș”

Evenimentul de lansare al primului număr al Revistei “Născut pentru Sport Argeș”

Marți, 12 noiembrie 2024, de la ora 17.00, la Teatrul “Al. Davila”, va avea loc evenimentul de lansare al primului ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar