Acasă / EVENIMENT / Au venit beţi la şcoală

Au venit beţi la şcoală

Au venit beţi la şcoală
Ieri-dimineață, un apel la 112 anunța faptul că trei elevi de la Colegiul Tehnic Câmpulung prezintă o stare de rău cel mai probabil ca urmare a consumului de alcool.
La fața locului au intervenit un echipaj de medical şi unul de poliţie, după care au apărut şi părinţii. Cei trei au fost identificați ca fiind elevi în clasa a IX-a şi întrucât unul dintre ei prezintă o stare mai accentuată de rău din cauza alcoolului consumat, a fost transportat la spital. Se presupune că, fiind colegi, respectivii ar fi băut acasă la unul dintre ei, apoi au venit la cursuri.
Directorul respectivei unităţi de învăţământ, Adriana Nedelcu, spunea că puştanii au băut de dimineaţă, apoi au venit la cursuri. Diriginta a văzut că unuia îi era foarte rău şi nu se mai putea comunica cu el şi a anunţat conducerea şcolii care, la rândul ei, a sesizat Inspectoratul Şcolar Judeţean. De asemenea, au fost anunţaţi părinţii elevilor cu pricina, care s-au grăbit să vină la şcoală. „Un singur elev, care se simţea mai rău, şi mama lui au plecat cu ambulanţa la spital. Ceilalţi sunt bine şi sunt aici cu părinţii”, declara Adriana Nedelcu.
Cel mai probabil în zilele care urmează ISJ Argeş va dispune efectuarea unei anchete administrative pentru a se stabili împrejurările în care a avut loc incidentul şi luarea măsurilor potrivit regulamentelor şcolare.Foto: descriptiv

Despre Administrator

Citeşte şi ...

a furat un parfum

Reținut după ce a furat un parfum dintr-un magazin din Pitești

În ziua de 30 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Secției 1 Poliție Pitești au continuat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar