Acasă / EVENIMENT / Elevă de 15 ani căzută de la etaj

Elevă de 15 ani căzută de la etaj

echipaj-medical-fotopress
O adolescentă a ajuns în stare gravă la spital după ce a căzut de la etajul al treilea al unui bloc din Piteşti. Ulterior a fost transferată la Bucureşti.
Evenimentul a avut loc puţin după ora 18 a serii de marţi, când Poliţia Piteşti a fost sesizată prin 112 despre faptul că o tânără a căzut de la etajul unui bloc de pe strada Paltinului dincartierul Găvana II.
La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție, care au constatat că cele sesizate se confirmă. Din verificările preliminare s-a stabilit că este vorba despre o adolescentă în vârstă de 15 ani şi deocamdată nu se ştie dacă a fost o tentativă de suicid sau cădere accidentală. Oamenii legii înclină spre prima variantă, mai ales că puştoaica, elevă la Şcoala Gimnazială „Matei Badarab”, le-a spus că s-ar fi certat cu tatăl său, care era băut, din cauză că nu o lăsa să iasă din casă pentru a se întâlni cu câţiva colegi şi prieteni. De altfel, tatăl fetei, care dormea într-o altă cameră, habar nu avea ce se întâmplase şi a aflat că fica sa a căzut de la etaj de la poliţiştii care i-au bătut la uşă şi l-au trezit din somn. Găsită în stare de semiconştienţă, victima a fost preluată de un echipaj medical și transportată la Spitalul de Pediatrie Piteşti. Potrivit medicului Tudor Ionescu, managerul respectivei unităţi sanitare, la momentul prezentări la spital adolescenta prezenta la multe traumatisme şi era instabilă respirator. Ulterior acesta a fost stabilizată şi transferată la Spitalul „Maria Sklodovska Curie” (fostul „Budimex) din Bucureşti.
Poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă şi se continuă verificările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul s-a petrecut și luarea măsurilor legale care se impun.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Autoturism răsturnat zona Capitol (1)

Autoturism răsturnat în cartierul Trivale (zona Capitol)

Sesizare de accident rutier în care un autoturism s-a răsturnat în cartierul Trivale din municipiul ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar