Acasă / EVENIMENT / Autocamion și lemne confiscate de polițiști

Autocamion și lemne confiscate de polițiști

Polițiștii Biroului de Combatere a Delictelor Silvice din cadrul Servicului de Ordine Publică Argeș, care au acționat pentru prevenirea și combaterea abaterilor din domeniul deținerii, prelucrării și comercializării de material lemnos, în zona Dragoslavele-Cetățeni, au stabilit că un bărbat, de 49 de ani, din Rucăr, ar fi transportat, în noaptea de 20 spre 21 octombrie a.c., material lemnos fără documente de proveniență, cu un autocamion specializat în transportul de lemne.

De asemenea, din verificări s-a stabilit că în timpul trasportului, autocamionul ar fi avut montate plăcuțe cu numere de înmatriculare care erau aferente unui alt autovehicul.
În urma verificărilor, s-a constatat că materialul lemnos care a făcut obiectul acestui transport era în cantitate de 23,5 mc, lemn rotund din specia molid, acesta fiind descărcat la punctul de lucru al unei societăți din localitatea Cetățeni.
Ca urmare a celor constatate, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de transport al materialelor lemnoase în cantitate de peste 10 mc, neînsoțite de documente specifice de transport, conform art. 68 alin.2 ind.1 din Legea 46/2008 – Codul Silvic, precum și de punere în circulație sau conducere a unui vehicul neînmatriculat, conform art. 334 alin.2 din Codul Penal, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung.
De asemenea, în cauză a fost dispusă confiscarea cantității de material lemnos fără provenineță legală, precum și a autocamionului utilizat la transport.

Autocamion și lemne confiscate de polițiști

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Incendiu

În ultimele 72 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 149 de misiuni

În perioada 17.05.2024, ora 08:00 – 20.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 149 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar