Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Tigveni au continuat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeș, privind săvârșirea infracțiunii de furt, și au recuperat prejudiciul. Din cercetări, s-a stabilit că în ziua de 25 martie a.c., o femeie de 69 de ani, ...
Citeşte »Polițiștii locali au aplicat sancțiuni pentru fumatul în spații publice închise
Polițiștii locali cu atribuții de control comercial din cadrul Biroului D.C.A.S.A.C.P. au efectat o acțiune inopinată de control în noaptea de 01.01.2023, acțiune ce a vizat modul de respectare a legislației privind fumatul în spații publice închise, precum și autorizarea/vizarea unităților de alimentație publică, de pe raza municipiului Pitești. Au ...
Citeşte »Spărgători trimişi în spatele gratiilor
Prinși după ce au dat o spargere la o societate comercială de unde au plecat cu mai multe bunuri, trei tineri au ajuns în spatele gratiilor şi riscă să să fie condamnaţi la închisoare.Poliţiştii Secţiei Rurale Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunii de furt calificat ...
Citeşte »Cățelușa salvată de pompieri dintr-o fântână
„Lola fetița, vino acasă.” Aceste cuvinte s-au auzit, timp de o săptămână, în curtea unei familii din localitatea argeșeană Petroșani, care-și căutau cu disperare cățelușa. Gândul că nu o vor regăși aducea o tristețe copleșitoare în gospodărie, iar acest lucru i-a determinat pe proprietari să o caute, în fiecare zi, ...
Citeşte »Biciclist acroşat de un autoturism la Albota
Şi tot astăzi, de asemenea la Albota, a avut loc un alt accident, implicate fiind un autoturism şi un biciclist. Din primele date reiese că, pe fondul nepăstrării distanţei laterale, un șofer nu l-ar fi observat la timp pe biciclist și l-a acroșat cu autoturismul. În urmă impactului, acesta din ...
Citeşte »Şi-a bătut prietenul de pahar
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 4 Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea unui procuror, întocmit pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violențe și favorizarea făptuitorului. Din verificări s-a stabilit că, în noaptea de 3 spre 4 februarie, doi bărbaţi care consumaseră alcool şi ...
Citeşte »A vrut să-şi siluiască vecina şi a ajuns în arest
În ziua de 1 aprilie, judiciariştii Biroului de Investigaţii Criminale Piteşti au continuat cercetările într-un dosar penal deschis pentru infracţiunea de tentativă de viol şi au încătuşat un bărbat. Acesta este Mariean T., de 69 de ani, din Cocu. Din verificări a reieşit că, băut fiind, pe 31 martie, în ...
Citeşte »Autoturism strivit de două TIR-uri la Albota
Maşină făcută sandviş la Albota… Două persoane, o femeie şi un copil, au fost rănite în urma unui accident rutier produs în această dimineață pe DN 65 la Albota, în care au fost implicate două tiruri și un autoturism. Au intervenit pompieri ai Detaşamentului Piteşti, un echipaj SMURD şi o ...
Citeşte »Mopedist implicat într-un accident rutier la Mioveni
Un accident rutier s-a produs în această dimineață, în orașul Mioveni, stradă Cornățel, produs între un autoturism și o moped.Posibil o singură victimă.La fața locului intervin pompierii cu o autospecială pentru stingerea incendiilor și o ambulanță SMURD de prim ajutor calificat.Autoturism și un moped implicate.O victimă de sex masculin în ...
Citeşte »Autoturism intrat într-un șanț la Dedulești
În urmă cu puțîn timp,un accident rutier a avut loc în localitatea Dedulești .Din primele informații ,este vorba de un autoturism care a intrat într-un șanț.S-au deplasat pompierii cu o autospecială de intervenție și o ambulanță SMURD de prim ajutor.Momentan nu se cunoaște dacă sunt victime.
Citeşte »