Acasă / EVENIMENT / Condamnat şi în ţară, şi în străinătate

Condamnat şi în ţară, şi în străinătate

barbat-după-gratii-fotopress-24ro
Politiștii din cadrul Secției Rurale Leordeni au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisoarii emis de Judecătoria Pitești pe numele lui Marius Ştefan C., bărbat de 26 de ani, din Bogați, condamnat la doi ani, două luni și 80 zile puşcărie ca urmare a comiterii, pe teritoriul Franței, a infracțiunii corespondente în legislația națională cu infracțiunea de trafic de migranți.
Aflat în detenţie pentru conducere sub influenţa alcoolului, bărbatul a înaintat Judecătoriei Piteşti o cerere de modificare a pedepsei în sensul de a fi conexate toate pedepsele din ţară şi din străinătate. Până la judecarea procesului Marius Ştefan C. a fost eliberat condiționat. Bărbatul ajunsese în închisoare în 2020 pentru infracţiuni la regimul rutier, însă mai avea două condamnări, una pentru furt calificat în Germania de şase luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei, şi alta în Franţa, pronunţată în 2019, de opt luni tot cu suspendare pentru trafic de migranţi (două acte materiale). Infracţiunea din Germania a fost comisă în timp ce argeşeanul se afla în perioada de supraveghere dintr-un al dosar de pe rolul instneţei, sentinţa fiind pronunţată în anul 2016 de Curtea de Apel Piteşti.
Între timp a sosit condamnarea privind faptele comise în Franţa, context în care judecătorii au recunoscut hotărârea instanţei franceze, au revocat măsurile suspendării şi au adăugat condamnarea rămasă neexecutată din România. Din pedeapsa de doi ani, două luni şi 80 de zile în vor fi scăzute cele opt luni când a stat arestat în Franţa. Bărbatul a fost depus la Penitenciarul Mioveni.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar