Acasă / EVENIMENT / Escroc trimis în judecată

Escroc trimis în judecată

dosarul-înşelăciunilor-pe-internet
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorului privind comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Din verificări s-a stabilit că, la începutul lunii decembrie, Adrian Bogdan A., de 29 de ani, din București, a postat, sub o identitate falsă, pe un site de profil, un anunț fals de închiriere a unei vile din Poiana Brașov. Fără să ştie că are de-a face cu un escroc, un piteştean i-a plătit 1.500 de lei chirie pentru locuinţa unde intenţiona să petreacă sărbătorile de iarnă împreună cu un grup de prieteni. După ce suma a fost virată într-un cont bancar, piteşteanul l-a sunat pe presupusul administrator al unităţii de cazare ca să pună la punct unele detalii, dar nimeni nu i-a mai răspuns la telefon şi a sesizat poliţia.
Vă reamintim că, pe 8 iunie, bărbatul a fost depistat în Capitală cu sprijinul polițiștilor din cadrul Secției nr. 19 București și condus, în baza unui mandat de aducere, la sediul Secției 2 Pitești pentru audieri. În urma verificărilor s-a stabilit că cel în cauză a comis mai multe fapte similare, dar de fiecare dată a înapoiat banii păgubaţilor pe care i-a convins să îşi retragă plângerile. Reţinut 24 de ore pe bază de ordonanţă Adrian Bogdan A. a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Piteşti cu propunerea de luare a unei măsuri preventive şi a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.
Acum, dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar