Acasă / EVENIMENT / Control în piețele și centrele comerciale din Pitești

Control în piețele și centrele comerciale din Pitești

 Sâmbătă , poliţiştii locali din cadrul Compartimentului Activităţi Comerciale – Poliţia Locală Piteşti, alături de reprezentanţi ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi Siguranţa Alimentelor şi poliţişti locali din cadrul Serviciului Siguranţă Publică, au efectuat un control inopinat în cele două pieţe situate pe rază municipiului Piteşti, respectiv Piaţa Smârdan şi Piaţa Ceair.
Controalele au fost efectuate în baza mai multor sesizări din partea cetăţenilor, privind nerespectarea actelor de comerţ.
Au fost verificate: atestatele de producător, carnetele de comercializare, afişarea şi etichearea corespunzătoare a preţurilor, modul de ocupare a domeniului public, etc.
Urmare controalelor, au fost aplicate un număr de 11 sancţiuni contravenţionale conform legislaţiei în vigoare.
În contextul creşterii riscului de răspândire a efectelor epidemiei de Sars-CoV-2, precum şi cu ocazia apropierii sărbătorilor pascale, controalele vor fi zilnice, în scopul respectării siguranţei cetăţenilor şi a normelor legale privind legislaţia în vigoare.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 59 de misiuni

În perioada 14.05.2024, ora 08:00 – 15.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 59 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar