Acasă / SOCIAL / Debutat la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești – „Proștii sub clar de lună”

Debutat la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești – „Proștii sub clar de lună”

Sâmbătă, 4 noiembrie, a debutat la Teatrul „Alexandru Davila” Pitești, instituție finanțată de Consiliul Județean Argeș, cea de a doua ediție a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei”. Piesa de debut a fost chiar una „de casă” – „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, actorii piteșteni reușind să atragă aplauze de la sala arhiplină, dar și cronici pozitive din partea personalităților prezente în sală. Ediția de anul acesta, care coincide cu 100 de ani de la nașterea marelui om de teatru Liviu Ciulei, a venit și cu o noutate, instituțiile de cultură ale Consiliului Județean Argeș oferind publicului ocazia de a le cunoaște prin standurile amenajate în foaierul Teatrului.Vreau să vă spun cât de mult iubesc teatrul piteștean și cât fericit sunt că sălile sunt pline mereu la Teatrul „Davila”. Sper să aplaudați toți colegii noștri și sper să apreciați faptul că, într-o perioadă în care festivalurile de la Arad, de la Reșița, sunt în stand by, noi, subvenționați de Consiliul Județean, am reușit să semnăm contractele astfel încât vă puteți bucura, timp de o lună, de Festivalul „Liviu Ciulei”! Vizionare plăcută! – Dan Tudor, manager Teatrul „Alexandru Davila” Pitești.Printre cei aflați în sală s-a numărat și Ioana Mazilu, fiica dramaturgului Teodor Mazilu, autorul piesei „Proștii sub clar de lună”, ea arătându-se impresionată de punerea în scenă a creației tatălui ei.Această piesă s-a născut în același an cu mine. Am copilărit și am crescut împreună. Prima parte a copilăriei noastre comune a fost destul de furtunoasă și plină de neguri – știți că a fost o piesă interzisă și a fost momentul în care viața lui Teodor Mazilu a devenit subterană, torturată, complicată. Acum, când o văd în această nouă lumină solară, bucuroasă de a fi, este un soi de cicatrizare a acestor momente grele care au fost până în 1972 pentru el și pentru mine, ca victimă colaterală. Mă vindecă de multe lucruri chiar dure. Totul a participat la acest catharsis vesel – așa aș defini ceea ce am simțit astăzi – Ioana Mazilu, fiica dramaturgului Teodor Mazilu.Piesa de debut a festivalului a primit și cronici pozitive „la cald” de la specialiștii în domeniu.

Mă număr, cred, printre puținii care au văzut primul spectacol al acestei piese în 1964 și păstrez foarte vie amintirea acelui prim spectacol, cu marii actori de atunci. Am perceput foarte bine spectacolul de astăzi. Mi s-a părut mai bine așezat, mai concentrat pe detalii comice. Publicul a reacționat la mișcări simple, foarte bine orchestrate de Felix Alexa. Este o trupă omogenă, iar fetele sunt foarte bune în rolurile lor. Iar actorul principal, domnul Adrian Titieni, este un actor de maniera lui Jean Gabin – are o anumită sobrietate comică, un anumit stil al său de a se exprima. A fost o seară foarte bună pentru teatrul dumneavoastră și se simte mâna de mare artist a lui Dan Tudor. A fost o seară foarte plăcută, am venit special să văd spectacolul. M-a impresionat și programul Festivalului, care m-a făcut abonatul teatrului „Davila” la toate spectacolele. Căutam să-mi amintesc de întâlnirea mea cu Liviu Ciulei, pe care l-am cunoscut împreună cu Victor Eftimiu – Dinu Grigorescu, dramaturg și cronicar.Nu am privit doar un spectacol, ci debutul celei de a doua ediții a Festivalului Internațional de Teatru „Liviu Ciulei” la Pitești. Un debut en-fanfare, cu public minunat, și aici vine meritul actualei conduceri care a reușit, prin sintagma de festival de weekend, să umple sala. Un public care nu a uitat de acidul scrisului lui Mazilu. Dan Tudor, care este un rege al comediei, știe că publicul vrea comedie contemporană. Este realmente un festival de atitudine. Felicit Piteștiul pentru acest pas cu dreptul în această ediție! – Mircea M. Ionescu, cronicar.Este un eveniment al Piteștiului, un eveniment al Teatrului, pentru că preia un text de comedie clasică, făcută de un regizor foarte serios al actualității, și de niște actori foarte buni conduși de un mare actor cum este Adrian Titieni – Doru Mareș, critic de teatru.Festivalul, care are anul acesta tema „Clasicul Modern”, a continuat duminică, atunci când publicul a putut asista la „Șase comedii ușoare pentru oameni triști” de Ștefan Caraman, pusă în scenă de actorii de la Teatrul Dramaturgilor Români, București.

VIDEO - https://www.facebook.com/fotopress24/

Teatrul „Alexandru Davila” Pitești va oferi publicului, timp de o lună, în fiecare weekend, piese puse în scenă de artiști în toată țara și nu numai:
11 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Municipal Matei Vișniec, Suceava – „Întoarcerea acasă” de Matei Vișniec
12 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Țăndărică, București – „Regele moare” de Eugène Ionesco
18 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Clasic „Ioan Slavici”, Arad -„Familia Tót” de Örkény István
19 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul Național „Marin Sorescu”, Craiova – „Gândește-te la Africa” de Gordon Dryland
25 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul „Toma Caragiu”, Ploiești – „Cântăreața cheală” de Eugène Ionesco
26 noiembrie 2023, ora 19
Teatrul de Dramă și Păpuși, Vrața, Bulgaria – „Profesionistul” de Dušan Kovačević

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar