Acasă / EVENIMENT / Depistat și reținut pentru trafic de droguri de mare risc

Depistat și reținut pentru trafic de droguri de mare risc

La data de 18 august a.c., polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Pitești, au efectuat două percheziții domiciliare, în municipiul București și orașul Pantelimon, pentru documentarea activității infracționale a unei persoane, bănuite de trafic de droguri de mare risc. Un bărbat, de 38 de ani, a fost reținut, pentru 24 de ore.
Din cercetări s-a stabilit că, din decembrie 2020 și până în prezent, un bărbat de 38 de ani, din București, ar fi comercializat droguri de mare risc în municipiile Pitești și București.
În urma perchezițiilor, au fost descoperite şi ridicate: aproximativ 250 g masă vegetală, semințe, un grinder și două cântare electronice, telefoane mobile, aproximativ 2.000 de euro și 50.000 de lei.
Bărbatul a fost condus la sediul D.I.I.C.O.T.-Serviciul Teritorial Piteşti, pentru audieri, iar după administrarea probatoriului, în ziua de 19 august a.c., a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanţă, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie dispuse măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

În ziua 06 mai a.c., polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar