Acasă / SOCIAL / Deputatul Deaconu critică parlamentarii chiulangii

Deputatul Deaconu critică parlamentarii chiulangii

Deputatul PP-DD, MIhai Deaconu și-a exprimat nemulțumirea față de colegii chiulangii din Parlamentul României, pentru lipsa de bun-simț de care aceștia dau dovadă, fapt cu care românii s-au și obișnuit. Deaconu a declarat că în momentul în care trebuia să se voteze în plenul Camerei Deputaților, suspendarea imunității deputatului PMP, Florin Popescu, majoritatea deputaților au părăsit sala, astfel că acest subiect a fost amânat. „Înainte de ședință eram 200 de parlamentari, iar când s-a ajuns la discuția despre ridicarea imunității lui Florin Popescu și trebuia să se ia o decizie, am mai rămas 114. Președintele Camerei, Valeriu Zgonea a declarat că nu există cvorum și a amânat subiectul” a prezentat Mihai Deaconu.
Lipsa aleșilor în Parlament este cu mult mai nemulțumitoare cu cât aceștia dispun de tot felul de indemnizații, iar faptul că aceștia nu iși fac meseria pentru care li s-a acordat votul „este o sfidare la adresa celor care vor să facă ceva în această țară” a explicat Deaconu.
De asemenea, deputatul a mai precizat că PNL, PDL și PP-DD au făcut o propunere către Biroul Permanent al Camerei Deputaților pentru a fi stabilită o dezbatere pe tema conflictului din Ucraina, dar mai ales, a poziției oficiale a României cu privire la acest aspect. „Există un dezinteres total față de ce se întâmplă în țara asta, dar și de ce se întâmplă la granița României. Facem parte din Uniunea Europeană, iar România ocupă o poziție strategică, fiind chiar la margine” a mai precizat Mihai Deaconu.

Cristian Toma Foto – Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Momente de sărbătoare pentru sportivii H20 Viitorul Pitești

Ieri seară au fost momente de bucurie pentru sportivii legitimați la clubul H20 Viitorul Pitești. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar