Acasă / EVENIMENT / Descinderi la braconieri

Descinderi la braconieri

Poliţişti ai Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Argeş au efectuat două percheziţii domiciliare la două persoane bănuite de braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Cu această ocazie au fost descoperite o armă de vânătoare deţinută ilegal, 131 de cartuşe şi un exemplar de căprior femelă ţinut în captivitate. Acţiunea a avut loc la primele ore ale dimineţii în comuna Popeşti, poliţiştii de la „Arme” fiind sprijiniţi de luptători ai Serviciului Acţiuni Speciale Argeş.
Bărbaţii în cauză sunt bănuiţi că, din cursul lunii februarie, ar fi utilizat o armă deţinută ilegal de unul dintre ei pentru acte de braconaj cinegetic pe raza fondului de vânătoare 49 Ştefan cel Mare. Din primele verificări s-a stabilit că arma şi muniţia aparţin lui Georgel D., de 44 de ani, din localitate, în gospodăria căruia a fost găsită şi căprioara.

Animalul a fost predat reprezentanţilor Asociaţiei Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi Sitarul, iar arma şi cartuşele descoperite (peste 120, n.r.) au fost ridicate pentru cercetări. Referitor la cea de a doua persoană, este un bărbat de 42 de ani, tot din Popeşti, care doar îşi însoţea amicul la vânătoare. Oricum ambii suspecţi au fost conduşi la sediul poliţiei pentru audieri şi cel mai probabil Georgel D. va fi reţinut, urmând să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costeşti cu propunerea de a fi dispusă o măsură preventivă. Activităţile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei de Operaţiuni Speciale a IGPR – Brigada de Operaţiuni Speciale Piteşti.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar