În data de 21.10.2013, după declararea morţii cerebrale şi cu acordul familiei s-a procedat la prelevarea de organe de la minoră, ulterior fiind eliberat certificatul constatator al decesului.
Din datele comunicate de Spitalul clinic de Urgenţă Floreasca Bucureşti rezultă faptul că decesul minorei nu a fost declarat caz medico-legal şi a fost solicitată scutire de la efectuarea necropsiei anatomopatologice de către familia minorei. În baza actului constatator al decesului, minora a fost înhumată la data de 24.10.2013.
Ulterior, la data de 30.10.2013 familia a depus la Parchetul de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş o plângere prin care solicita efectuarea de cercetări în legătură cu cauzele şi împrejurările care au condus la decesul minorei.
În cauză s-a dispus efectuarea de cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 178 alin. 2 şi art. 246 (art 192, alin 2 şi art 297 alin 1 din noul Cod Penal).
În cadrul cercetărilor la data de 27.01.2014 a fost dispusă de către organele de urmărire penală efectuarea necropsiei în condiţii de exhumare, activitate desfăşurată la data de 19.02.2014.
Citeşte şi ...
Ceremonia de depunere a jurământului militar de către noii subofițeri încadrați direct la IJJ.Argeș
Marți, 19 noiembrie 2024, Inspectoratul de Jandarmi Județean Argeș marchează un moment deosebit: ceremonia de ...