Acasă / POLITIC / Discuții purtate cu antreprenorii din construcții

Discuții purtate cu antreprenorii din construcții

Discuții purtate cu antreprenorii din construcții
Comunicat de presă
Deputatul Adrian Miuțescu, membru fondator al partidului Forța Dreptei, trage un semnal de alarmă privind riscul de blocaj cu care se confruntă economia națională, după creșterea accelerată a prețurilor materialelor de construcții și a materiilor prime folosite în domeniul construcțiilor. Din cauza creșterii prețurilor la materiale și materii prime, dar și din cauza penuriei de forță de muncă, proiecte derulate prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”, dar și prin PNRR și PNDL, riscă să fie abandonate de constructori!
Conform Federaţiei Patronatelor Societăţilor din Construcţii (FPSC), preţurile materialelor de construcţii au crescut cu 60-80% în februarie 2022, comparativ cu septembrie 2021. De altfel, reprezentanții FPSC au susținut chiar azi că piața materialelor de construcții a fost afectată serios de creşterea fără precedent a preţurilor la energia electrică şi la gaz, dar și de preţurile combustibilor și asigurărilor- care au înregistrat, la rândul lor, majorări record.
“În urma discuțiilor purtate cu antreprenorii din construcții, dar și ca urmare a semnalului de alarmă dat de Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, considerăm că Guvernul ar trebui să revizuiască OUG 15/2021, privind reglementarea unor măsuri fiscal-bugetare. Această OUG nu mai este de actualitate, iar constructorii se confruntă cu probleme fără precedent, existând riscul ca proiectele de investiții ale Guvernului și ale autorităților locale să rămână neterminate. Prin OUG 15/2021 constructorii pot ca, prin încheierea unui act adițional la contract, cu acordul beneficiarului, respectiv al UAT-ului, în cazul contractelor aflate în execuție, să modifice prețul materialelor de construcții stabilite în contractul inițial, în funcție de statisticile oficiale ale Instititului Național de Statistică. Modul de calcul al ajustarii de preț este însă destul de complicat și depinde de coeficientul statistic al creșterii prețurilor la cheltuielile cu materialele din contract. De asemenea, există temerea că modificarea contractelor va intra în vizorul Curții de Conturi.
Fără intervenția urgentă a Guvernului, proiectele de investiții se vor împotmoli, după ce executivul s-a lăudat cu lucrări de zeci de miliarde. Amintim însă că nevoile comunităților locale sunt mult mai mari decât ceea ce poate suporta, de exemplu, programul de investiții “Anghel Saligny”, pentru care Guvernul a prevăzut 50 de miliarde de lei, deși cererile primite din țară, anul trecut, au totalizat 137 miliarde lei”, a declarat deputatul argeșean Adrian Miuțescu.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

sesiune-de-admitere (3)

Perioada de înscriere a candidaților fost prelungită cu două zile, până la data de 16 mai 2024

Perioada de înscriere a candidaților la sesiunea de admitere în cele 2 unități de învățâmânt ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar