Acasă / EVENIMENT / Executorul i-a bătut la uşă

Executorul i-a bătut la uşă

Opel
Polițiștii de investigații criminale din cadrul Secției 2 Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. Toată poveste a ieşit la iveală după ce executorul judecătoresc a bătut la uşa pe care a informat-o că a venit să-i ridice maşina, un Opel, pe care aceasta îl cumpărase cu documente legale.
Din verificări s-a stabilit că, în anul 2021, femeia, din Pitești, a fost înștiințată cu privire la instituirea unui sechestru pe autoturismul personal, marca Opel, ca urmare a neachitării unui împrumut pentru care persoana vătămată ar fi avut calitatea de girant, apoi nu a mai achitat o diferenţă de vreo 3.000 de lei. Cum aceasta habar nu avea despre ce anume ar fi vorba, a sesizat autorităţile. În urma cercetărilor s-a stabilit că împrumutul în cauză a fost contractat în 2013 de Camelia S., în vârstă de 53 de ani, din Pitești, care ar fi folosit datele de stare civilă ale persoanei vătămate fără acordul acesteia, care figura ca girant al creditului.Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Sancțiuni-aplicate-de-polițiști

Acțiuni ale polițiștilor piteșteni

În ziua de 26 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au acționat pe ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar