Acasă / EVENIMENT / Fiu de fost primar, judecat pentru trafic de influenţă

Fiu de fost primar, judecat pentru trafic de influenţă

judecatorie
Fiul unui fost primar argeşean va fi judecat pentru trafic de influență pentru că ar fi cerut bani promițând mai multor persoane că le va ajuta să fie declarate admise la un concurs de angajare într-un spital din judeţ. Întrucât promisiunile nu au fost onorate, păgubiții au sesizat autorităţile. Este vorba despre Marius George Gavrilescu, de 47 de ani, fiul fostului primar din Călineşti.
Vă reamintim că, în urma sesizărilor primite, polițiștii au făcut, pe 27 ianuarie, percheziții la domiciliile bărbatului, de unde au ridicat mai multe documente cu valoare probatorie şi suma de 2.000 de lei. Reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă, împricinatul a ajuns în faţa judecătorilor de la Tribunalul Argeş, care l-au plasat în arest la domiciliu. Gavrilescu junior este bănuit că, în perioada mai – iulie 2019, a cerut o mie de euro și aproape 8.000 lei pentru a aranja două concursuri de angajare la un spital pentru două persoane. După ce a primit banii, concursurile au fost câștigate de alte persoane şi bărbatul a fost reclamat.
Între timp, procurorii au finalizat cercetările și au înaintat dosarul către Judecătoria Pitești cu propunere de trimitere în judecată. Suspectul a contestat rechizitoriul anchetatorilor, iar cauza a intrat pe rolul Tribunalului Argeș care a decis respingerea contestației. „În temeiul art. 345 alin. 1 C.p.p., respinge cererea formulată de inculpatul Gavrilescu George Marius. În baza art. 346 alin. 2 C. proc. pen., constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis la data de 21.04.2021 de Parchetul de pe lângă Tribunalul Argeş în dosarul de urmărire penală nr.301/P/2020, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penala. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul (…) trimis în judecată pentru săvârşirea a două infracţiuni de trafic de influenţă (…) termenul de judecată urmând să fie fixat după rămânerea definitivă a încheierii. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 08.06.2021, la Tribunalul Argeş-Secţia Penală, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor şi a procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei (…)” se arată în decizia magistraților.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar