Acasă / SOCIAL / Noi investiții la Pitești! Stadion de fotbal și stadion pentru atletism, omologate pentru competiții internaționale

Noi investiții la Pitești! Stadion de fotbal și stadion pentru atletism, omologate pentru competiții internaționale

stadion

Administrația dorește că la Pitești, fotbalul și atletismul de performanță să aibă stadioane dedicate, omologate pentru competiții internaționale!Dacă în acest moment, în municipiul Pitești, sunt în desfășurare lucrările de construcție la obiectivul de investiții “Sală polivalentă” pentru competiții de handbal, baschet, tenis de masă, tenis de câmp, box și lupte, investiție finanțată de Compania Națională de Investiții, nici fotbalul și atletismul nu vor fi lăsate să se desfășoare în condiții mediocre. Astfel, tot prin Compania Națională de Investiții, la Pitești se vor construi două noi obiective de investiții:
– stadionul de fotbal ”Nicolae Dobrin”, stadion de categoria UEFA 4, pe care se vor putea desfășura inclusiv meciuri internaționale (Champions League, Europa League, Campionatele Europene), având o capacitate de 15 000 de spectatori (tematică de culori alb-violet), suprafața terenului de joc mixtă (hibrid grass) și sistem de iluminare a fațadei prin tehnologie LED, care să permită iluminarea arhitectonică a stadionului în culorile echipei gazdă, un muzeu al clubului cu spațiu pentru trofee și un magazin de prezentare al FC Argeș de 175 de mp. Printre dotări se vor regăși: sală de forță de minimum 500 mp, două săli pentru saună, sală de recuperare, cabinet medical, cabinet antidoping, tribune cu locuri individuale structurate pe sectoare și inele, locuri pentru spectatorii cu handicap locomotor și însoțitorii acestora, foaier de primire cu garderobe și puncte comerciale, sală de antrenament multifuncțională, spații dedicate mass-media, loje destinate VIP, spații de alimentație publică, săli de conferință, birouri etc.
– stadionul nou de atletism ultramodern, omologat pentru competiții internaționale. Stadionul de atletism va fi dotat cu instalație de nocturnă, echipament de pistă ultramodern (block – start, garduri, cronometraj electronic), pistă alergare standard, tribune pentru spectatori parțial acoperite, vestiare cu grupuri sanitare și duș, spațiu de depozitare, birouri etc.
Pe lângă stadionul de atletism, în exteriorul stadionului de fotbal se va realiza încă o pistă de încălzire pentru sportivii care iau parte la competiții de atletism.
Prin realizarea acestor poiecte majore de infrastructură pentru sportul argeșean, orașul nostru s-ar impune precum un centru important pentru desfășurarea activităților sportive din imediată zonă a capitalei României!

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Arges

Ai oportunitatea să lucrezi în echipa noastră !

Posturi cu încadrare directă pe funcție din rândul personalului civil.Ai oportunitatea să lucrezi în echipa ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar