Acasă / EVENIMENT / Încarcerat pentru act sexual cu un minor

Încarcerat pentru act sexual cu un minor

Un tânăr a ajuns în spatele gratiilor fiind suspectat de comiterea infracţiunii de act sexual cu un minor.
În cursul zilei de 29 martie, poliţiştii din cadrul Secţiei Rurale Valea Mare Pravăţ au continuat cercetările într-un dosar penal întocmit pentru comiterea infracţiunilor de act sexual cu un minor şi violenţă în familie sub aspectul lovirii, şi au reţinut un tânăr. Este vorba despre Georgian Fernando F., de 19 ani, din satul Gura Pravăţ.
Din primele verificări s-a stabilit că, în perioada ianuarie – martie, tânărul amorez ar fi locuit împreună cu o puştoaică de 15 ani, ambii de etnie romă, cu care ar fi întreţinut raporturi sexuale cu acceptul fetei. Totul s-a întâmplat în locuinţa suspectului, ai cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate. În ziua de 16 martie, pe fondul unor neînţelegeri iscate din senin, ca să zicem aşa, flăcăul şi-a pocnit iubita cu capul în gură, provocându-i leziuni care au necesitat patru – cinci zile de îngrijiri medicale. Cu faţa plină de sânge, adolescenta s-a întors acasă la părinţi, iar aceştia au sesizat poliţia şi oamenii legii au deschis dosar penal.
După administrarea probatoriului, Georgian Fernando F. a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. El urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Încarcerat pentru act sexual cu un minor

Despre Administrator

Citeşte şi ...

transport-de-lemne

Argeș: Sancțiuni contravenționale și lemn confiscat!

În noaptea de 19 spre 20 aprilie a.c., echipe alcătuite din poliţiştii Biroului pentru Protecția ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar