Acasă / EVENIMENT / Şi-a bătut iubita minoră şi a fost pus sub control judiciar

Şi-a bătut iubita minoră şi a fost pus sub control judiciar

Aşa cum v-am informat , un tânăr a ajuns în spatele gratiilor pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, iar ulterior a fost lăsat în libertate.
Este vorba despre Georgian Fernando F., de 19 ani, din Valea Mare Pravăţ, satul Gura Pravăţ, ai cărui părinţi sunt plecaţi în străinătate, cercetat pentru act sexual cu un minor şi violenţă în familie sub aspectul lovirii. Poliţiştii au stabilit că, în perioada ianuarie – martie, acesta a locuit împreună cu o puştoaică de 15 ani, ambii de etnie romă, cu care a întreţinut raporturi sexuale cu acceptul fetei. Pe 16 martie, cei doi s-au louat la ceartă, context în care fata, provenită dintr-o familie numeroasă cu şapte copii, a fost lovită cu capul în gură de către iubit şi a avut nevoie de patru – cinci zile pentru îngrijiri medicale. Victima s-a întors acasă la părinţi, iar aceştia au sesizat poliţia şi oamenii legii au deschis dosar penal.
După administrarea probatoriului, Georgian Fernando F. a fost reţinut pentru 24 de ore pe bază de ordonanţă şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile cu interdicţia de a se apropie de minoră sau de familia acesteia. La expirarea ordonanţei amorezul a fost pus în libertate şi s-a întors în comună

Şi-a bătut iubita minoră şi a fost pus sub control judiciar

Despre Administrator

Citeşte şi ...

locurile alocate M.A.I.

Au început înscrierile în unitățile de învățământ postliceal ale Poliției Române!

Sesiune de recrutări deschisă pentru școlile de poliție, poliție de frontieră, dar și pentru instituții ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar