Acasă / EVENIMENT / Interlop muscelean trimis la puşcărie

Interlop muscelean trimis la puşcărie

Judiciariştii de investigaţii criminale din cadrul Poliţiei Câmpulung au pus în aplicare un mandat de executare a pedepsei închisorii emis pe numele unui bărbat din municipiul de la poalele Mateiaşului. Este vorba despre Ion Vasile Boceanu, de 45 de ani, pe care Judecătoria Câmpulung l-a condamnat la un an şi patru luni de puşcărie în regim privativ de libertate pentru infracţiunea de tulburare a ordinii şi liniştii publice.
Bărbatul, care face parte dintr-un clan interlop, a provocat, împreună cu un alt membru al clanului, un scandal monstru într-o sală de jocuri electronice.
S-a întâmplat în perioada sărbătorilor psacale de anul trecut şi scenele violente au fost surprinse de o cameră de supraveghere din interiorul localului. După cum relatam la momentul respectiv, totul ar fi pornit de la un tânăr care juca la păcănele şi care avea datorie la unul dintre agresori, iar Boceanu a vrut să-i dea o lecţie. Ajutat de doi prieteni şi înarmat cu un cuţit, a intrat în sala de jocuri şi l-a atacat pe tânărul care stătea la masă alături de doi prieteni. Acesta a fugit, însă ajuns din urmă a fost lovit cu pumnii şi cu picioarele şi tăiat la gât şi la nas. Ulterior, agresorii s-au făcut nevăzuţi şi oamenii legii au deschis dosar penal soldat cu condamnarea lui Ion Vasile Boceanu, care a fost ridicat de la domiciliu şi încarcerat la Penitenciarul Mioveni.

argeseni-trimisi-la-puscarie

Despre Administrator

Citeşte şi ...

ISU Argeș (3)

ISU Argeș a susținut un curs introductiv pentru 114 persoane

Timp de două zile, personal din cadrul ISU Argeș a susținut cursul introductiv pentru 114 ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar