Acasă / EVENIMENT / ISU și Garda de Mediu în localitățile Ștefănești, Călinești și Priboieni

ISU și Garda de Mediu în localitățile Ștefănești, Călinești și Priboieni

Pe parcursul zilei de ieri, pompierii și reprezentanți ai Comisariatului Județean Argeș, din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au desfășurat o serie de activități de informare preventivă pe raza judeţului nostru prin care s-a urmărit conștientizarea cetățenilor asupra efectelor dezastruoase pe care le au arderile necontrolate asupra mediului înconjurător, precum și asupra proprietăților care, în doar câteva clipe, se pot face scrum.
Astfel, s-au efectuat misiuni de patrulare prin care s-au diseminat spotul audio și materiale informative ce vorbesc despre interzicerea arderilor de miriști și vegetație uscată, conform legislației în vigoare, care sancționează aceste fapte cu amenzi de la 7.500 lei până la 15.000 lei pentru persoanele fizice și de la 50.000 lei până la 100.000 lei pentru persoanele juridice.
Activitățile desfășurate în colaborare cu reprezentanții Gărzii de Mediu au avut drept scop principal informarea preventivă a cetățenilor din localitățile Ștefănești, Călinești și Priboieni, pe timpul verificărilor în teren, pentru identificarea unor astfel de arderi, punându-se accent pe oprirea acestor practici în gospodării și pe terenuri virane.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Drumul-Expres-Pitești-Mioveni

S-a depus cererea de finanțare pentru proiectul „Drum Expres A1 – Pitești – Mioveni

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a informat Consiliul Județean Argeș, în calitate ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar