Acasă / EVENIMENT / Maşini abandonate în „Tudor”

Maşini abandonate în „Tudor”

Miercuri, primarul Cristian Gentea s-a întâlnit cu peste 60 de administratori şi preşedinţi ai asociaţiilor de proprietari din cartierul piteştean Tudor Vladimirescu, ocazie cu care au fost analizatre problemele cu care se confruntă unele asociaţii şi identificarea soluţiilor de rezolvare.
Cu această ocazie, edilul a anunţat că a găsit şase autoturisme învelite cu prelate care staţionau ilegal pe spaţiul verde, deci pe domeniul public, din preajma unui bloc şi nu de acum, ci de câţiva ani.
„Sunt în custodia unui cetățean care recunoaște că sunt abandonate. Ce-a făcut Poliția Locală? L-a amendat și cam atât. Ieri seară i-am pus în vedere cetățeanului respectiv că are la dispoziție şapte zile să elibereze domeniul public de autoturismele cu numere de înmatriculare în alte județe și chiar în altă țară”, a precizat primarul Gentea.

 

Dacă nu se conformează Legii 421/2002, Poliția Locală Pitești are termen legal de 45 de zile pentru efectuarea demersurile privind identificarea proprietarilor, somarea acestora de câte două ori, apoi somația şi dispoziţia primarului de ridicare a vehiculelor cu pricina vor fi trimise directorului poliției locale municipale în vederea punerii în aplicaţie. În baza HCL 60/2016, art. 1, lit. a, cetăţeanul în cauză va fi amendat zilnic pentru parcare ilegală pe domeniul public.
„Fac încă un apel către persoanele fizice sau juridice care, din motive diverse, își <uită> autoturismele pe domeniul public, să le ridice, să elibereze parcările sau spațiile ocupate nepermis. Voi verifica în teren situația peste exact şapte zile”, a mai precizat edilul Piteștiului.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Biciclist-spulberat-de-o-masina

Biciclist lovit de mașînă în orașul Mioveni

În urmă cu puțîn timp,un accident rutier s-a produs în orașul Mioveni, bulevardul Dacia, în ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar