Alb-violeții s-au impus cu 3-2 contra liderului ligii a II-a, la capătul unui meci interzis cardiacilor. Oaspeții au deschis primii scorul după doar șase minute prin Silviu Negruț care a profitat de o eroare colectivă a defensivei piteștene și a trimis cu capul în plasă din centrarea lui Mitrea. Bucuria teleormănenilor nu a durat mult timp pentru că FC Argeș a restabilit egalitatea prin Buhăescu care a transformat penalty-ul scos de Blejdea. Până la finalul primei reprize, ambele echipe și-au mai trecut în cont câte o mare ocazie de gol, argeșenii prin Blejdea, iar teleormănenii prin Negruț. După revenirea de la cabine, FC Argeș a încercat desprinderea pe tabela de marcaj și a jucat mult mai curajos, crescând treptat presiunea pusă pe adversar. Insistențele piteștenilor s-au concretizat și pe tabela de marcaj la jumătatea celei de-a doua repriză. Grecu a scos o lovitură de pedeapsă care a fost transformată de Buhăescu, vârful argeșean realizând astfel dubla. După primirea golului, Turris nu a depus armele și a încercat să restabilească egalitatea. Cu trei minute înainte de finalul timpului regulamentar, Silviu Pană a restabilit egalitatea cu o lovitură de cap din centrarea lui Pațurcă și se părea că zarurile au fost aruncate iar meciul se va îndrepta spre o remiză. Piteștenii au crezut în șansa lor până la final iar norocul i-a surâs lui Vlad Motroc în primul minut al prelungirilor. Fundașul, s-a desprins din marcajul adversarului și a trimis cu capul în plasă centrarea lui Șerban, deviată de Buhăescu. În urma acestui rezultat FC Argeș urcă pe locul 6 al ierarhiei, cu cele 16 puncte acumulate, în aceste 9 etape. Piteștenii sunt la doar trei lungimi în spatele celor de la UTA Arad care se situează pe locul 2, poziție promovabilă în Liga I.
FOTO GABRIELA NEACȘU