Acasă / EVENIMENT / Organizarea pazei, în atenţia poliţiei

Organizarea pazei, în atenţia poliţiei

În ultimele 48 de ore, polițiștii argeșeni specializați, din cadrul compartimentelor Sisteme de securitate, au verificat obiective atât din mediul urban, cât și din cel rural, aplicând mai multe sancțiuni și stabilind termene de remediere, în locațiile unde au fost constatate probleme.În zilele de 13 și 14 februarie a.c., polițiștii compartimentelor Sisteme de Securitate din cadrul Poliției Municipiului Pitești, ai Poliției Municipiului Câmpulung și ai Poliției Municipiului Curtea de Argeș, precum și polițiști cu atribuții pe această linie de muncă din cadrul Secției de Poliție Rurală Rucăr, au acţionat pentru prevenirea și combaterea infracțiunilor contra patrimoniului agenților economici, prin verificarea modului de organizare cu privire la manipularea, depozitarea și transportul valorilor monetare și respectarea normelor de lucru interne.Totodată, la unitățile asigurate cu pază umană, a fost verificat modul de efectuare a serviciului de către agenţii aflaţi în serviciu cu privire la respectarea consemnul general și particular, precum și modul de îndeplinire a obligațiilor specifice de către furnizorii de servicii de securitate private.

Organizarea-pazei-în-atenţia-poliţiei

Polițiștii au verificat 20 de obiective la care este obligatorie organizarea unui dispozitiv de pază, din domenii de activitate comerț general (7), comerț cu program non-stop (2), centre comerciale (3), pariuri sportive și jocuri de noroc (3), obiective de tip industrial (2), organizare de șantier (1), precum și unități de învățământ (2).
De asemenea, polițiștii au verificat peste 25 de agenți de pază, și au efectuat testări ale respectării timpilor de intervenție și obligațiilor specifice la obiective asigurate cu servicii de monitorizare-dispecerat de intervenție.
Situațiile pentru care au fost aplicate sancțiuni constau în:
- două situații privind lipsa analizei de risc sau neimplementarea măsurilor stabilite prin aceasta – sancționate de către polițiștii Secției 2 Poliție Pitești, respectiv de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, conform H.G. 301/2012, fiind stabilite termene pentru remediere;
- o situație de neîndeplinire a măsurilor de organizare a dispozitivului impuse de categoria din care face parte obiectivul – sancționate de către polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung, conform Legii 333/2003, fiind stabilit termen pentru remediere;
- o situație referitoare la un agent de pază aflat în serviciu, ce nu purta uniforma cu însemnele distinctive – sancționată de polițiști conform Legii 333/2003.
La toate obiectivele unde au fost constatate nereguli, au fost stabilite termene pentru remedierea deficiențelor, urmând ca polițiștii să revină pentru verificări.
Verificarea modului de organizare a pazei la obiectivele și agenții comerciali cărora le revine această obligație legală, precum și verificarea modului în care activitatea este îndeplinită de către personalul specializat reprezintă o activitate cu implicații complexe în privința siguranței cetățenilor.Reamintim că operatorii economici au obligația de a prezenta o analiză de risc la securitatea fizică, întocmită de persoane autorizate, conform HG 301/2012 privind normele de aplicare ale Legii 333/2003R, în baza căreia sunt stabilite cerințele minimale ce trebuie îndeplinite, în funcție de categoria din care face parte agentul economic, coroborat cu locația fiecărui punct de lucru.De asemenea, conform HG 301/2012, actualizarea planului de pază este obligatorie, cu avizul de specialitate al poliției, oricând se aduc modificări ale suprafeței, topografiei obiectivului, a dispozitivului de pază, a regulilor de acces ori la schimbarea prestatorului de servicii de pază.Implementarea și respectarea măsurilor de securitate stabilite prin analiza de risc este benefică atât pentru protejarea patrimoniului agenților economici, cât și pentru clienții acestora, prin creșterea gradului de siguranță în perioada petrecută în incinta societăților comerciale în cauză.În privința modului de asigurare contra efracției al societăților comerciale dar și al beneficiarilor persoane fizice, polițiștii argeșeni recomandă montarea de sisteme de supraveghere video și sisteme electronice anti-efracție, un plus de siguranță pentru limitarea pagubelor și prinderea autorilor fiind adus în situația conectării sistemului la dispecerate ale unor firme de pază.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

tir-cu-numere-false

Bărbat prins în Mioveni conducând un TIR cu numere false

În ziua de de 7 mai a.c., polițiștii din cadrul Formațiunii Rutiere Mioveni au finalizat ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar