Acasă / SPORT / Pasionaţii de viteză s-au întrecut sâmbătă la „Trofeul Argeș’’

Pasionaţii de viteză s-au întrecut sâmbătă la „Trofeul Argeș’’

Pasionaţii de viteză au avut ocazia să se întreacă, sîmbătă, într-un ca¬dru organizat. Clubul Sportiv Procar Piteşti, în colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş, a orga¬nizat cea de-a doua edi¬ţie a Trofeului Argeş la Automobilism Viteză. Ast¬fel, la Stadionul Nico¬lae Dobrin, a avut loc un concurs de liniuţe desti¬nat mai multor categorii de maşini. Cursa a fost contra cronometru, învingînd cel mai bun timp.

Trofeul Argeş la Automobilism Viteză a început la ora 8, cu înscrierea concurenţilor, urmînd ca, de la ora 10 şi pînă la ora 15, să aibă loc competiţia, care a fost urmată de festivitatea de premiere. Concursul a avut loc pe distanţa de 400 m şi au participat cîte două maşini în paralel, cu startul de pe loc. Întrecerea s-a făcut pe clase, în funcţie de puterea motorului, declarată de fiecare concurent, iar competitorii s-au ales între ei, în cadrul aceleiaşi clase. Traficul a fost oprit în acea zonă, sîmbătă, iar participanţii au trebuit să declare corect puterea motorului, pentru a nu exista discuţii. Cîştigătorii au fost recompensaţi de organizatori cu premii în bani, cupe, diplome şi medalii. În cadrul competiţiei, au avut loc demonstraţii de karting ale elevilor de la Palatul Copiilor din Piteşti şi din Rucăr, campioni naţionali.

Nu au lipsit nici demonstraţiile de Drift, realizate de Andreas, din Campionatul Naţional de Drift. Printre cei 67 de concurenţi de anul a¬ces¬ta, s-a numărat şi un Logan electric, de 55 CP, omologat de curînd la Bucureşti şi care îi aparţine piteşteanului Paul Pătraş. S-au înscris concurenţi din Piteşti, Bucureşti, Scor¬ni¬ceşti, Ploieşti, Slatina, Mioveni, Cluj, Balş, Buzău, Buftea, Craiova, Topoloveni şi Curtea de Argeş. Cei mai mulţi au optat pentru grupele S6 – motoare pînă la 2.800 cm supraalimentat şi la S8 – motoare între 1.701 şi 2.000 cm diesel. La premiere, au fost prezenţi, alături de Cristian Otobîcu, directorul orgniazator al DJST, şi Niţă Iancu, preşedinte Procar Racing Team, Florin Tecău, preşedintele Consiliului Judeţean, Laurenţiu Achimescu, director DJST Argeş.

A.R/ Foto Mihai Neacsu

Despre Administrator

Citeşte şi ...

conducere defensivă între polițiștii argeșeni (7)

Competiție de conducere defensivă între polițiștii argeșeni

La ceas aniversar pentru Poliția Română, polițiștii argeșeni s-au întrecut într-o competiție de îndemânare la ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar