Acasă / EVENIMENT / Patru accidente şi tot atâţia răniţi la sfârşitul acestei săptămâni

Patru accidente şi tot atâţia răniţi la sfârşitul acestei săptămâni

Sfârşitul acestei săptămânii a fost marcat de producerea a patru evenimente rutiere soldate cu tot atâţia răniţi, altele decât cele două care au avut loc ieri dimineaţă la Albota.

accident pietoni prundu (2)Circula regulamentar dar era… băut
Astfel, în jurul orei 23 a nopţii de vineri, Vasile Aurel L., de 20 de ani, din Călăraşi, circula prin Costeşti cu un Audi A6. Ajuns la intersecţia dintre strada Teleşti cu DN 65A, şoferul nu s-a asigurat şi n-a acordat prioritate de trecere unui Opel Astra condus regulamentar de Constantin V., de 53 de ani, din Piteşti, care se îndrepta spre casă. Accidentul s-a soldat cu rănirea uşoară a lui Vasile Aurel L., iar spre surprinderea lor agenţii de circulaţie au constatat că, deşi circula corect, piteşteanul era băut şi avea o concentraţie de 0,56 mg/l de alcool pur în aerul expirat, iar în caută a fost întocmite dosare penale pentru vătămare corporală din culpă, respectiv conducerea sub influenţa alcoolului.

accident pietoni prundu (1)Lovită pe zebră

Pe la ora 10.35 a zilei de sâmbătă, Stelian N., de 49 de ani, din Piteşti, conducea un Chevrolet Kalos dinspre strada Dobrogeanu Gherea către strada Dumbravei. În timp ce circula pe bulevardul Nicolae Bălcescu, el a accidentat-o pe Maria B., în vârstă de 60 de ani, din municipiu, care se angajase în traversarea străzii pe marcajul pietonal. Din fericire sexagenara a suferit doar răni uşoare, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

politia-rutiera-Arges-foto-Mihai-Neacsu (1)A intrat cu maşina în glisieră

Tot sâmbătă, pe la ora 17.15, Magdalena N., de 41 de ani, din Stoeneşti, circula cu o Dacia Logan pe DJ 725. Ajunsă în satul Slobozia, pe fondul altor preocupări de natură a-i distrage atenţia, şoferiţa a pierdut controlul volanului, iar autoturismul a pătruns pe contrasens şi s-a izbit de glisiera metalică de pe marginea şoselei. Evenimentul s-a soldat cu rănirea uşoară a conducătoarei auto, care s-a ales cu dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

politia-rutiera-Arges-foto-Mihai-Neacsu (2)Şoferul n-a văzut pietonul
Astazi dimineaţă, Ion B., de 44 de ani, din Albota, conducea prin Piteşti un Peugeot şi se îndrepta spre Autostrada A1. Ajungând la trecerea de pietoni din zona bisericii aflată la ieşirea din cartierul Petrochimiştilor, el l-a accidentat pe Adrian C., de 50 de ani, din municipiu, care traversa bulevardul pe marcaj. La locul evenimentului au sosit agenţi ai Biroului Rutier Piteşti şi o ambulanţă SMURD, iar victima grav rănită a fost transportată la spital, unde medicii au stabilit că suferise mai multe fracturi. Şoferul le-a declarat poliţiştilor că a văzut târziu pietonul care traversa strada şi n-a mai avut timp să frâneze, iar în cauză a fost deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Val. N. Foto:M.N

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar