Acasă / EVENIMENT / Persoane ,,certate cu legea” au fost reținute

Persoane ,,certate cu legea” au fost reținute

La sfârșitul săptămânii în curs, mai multe persoane ,,certate cu legea” au fost reținute, arestate preventiv, trimise în judecată și condamnate, după parcurgerea etapelor procesual-penale, în urma săvârșirii unor infracțiuni.

Efortul polițiștilor argeșeni, sprijinit și confirmat prin măsurile dispuse în urma cercetărilor de către procurori și de judecători, este acela de a lua măsuri privative de libertate cu o documentare temeinică a activităților infracționale, care stă la baza soluțiilor ce sunt dispuse în final, de către instanțele de judecată.
În afară de intervenția la evenimente, sarcina, de multe ori dificilă și anevoioasă, dar necesară, a găsirii probelor și administrării acestora revine, în cele mai multe situații, polițiștilor ce au calitate de organ de cercetare al poliției judiciare, și structurilor de poliție ce asigură suportul acestor activități.

Reținut pentru agresiune sexuală

Reținut de polițiști și ulterior arestat preventiv, ca urmare a încălcării ordinului de protecție:
În ziua de 10 noiembrie a.c., în jurul orei 18:00, polițiștii Secției de Poliție Rurală Schitu Golești au fost sesizați direct că un bărbat de 47 de ani, din Schitu-Golești ar fi încălcat interdicția de a se apropia de fosta concubină și de locuința acesteia, obligații stabilite prin ordin de protecție.
Polițiștii s-au deplasat cu operativitate la locuința persoanei în cauză, depistând în flagrant delict pe bărbat, care a fost condus la sediul poliției, pentru cercetări.
Ca urmare a celor constatate de polițiști, a fost întocmit dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de încălcarea măsurilor dispuse de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție, conform art. 47 din Legea 217/2003R.
După administrarea probatoriului și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 47 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță. În cursul zilei de 11 noiembrie, cel în cauză a fost prezentat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpulung în fața instanței, iar Judecătoria Câmpulung a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.

Cercetări finalizate de polițiști, în dosare penale în care autorii sunt cercetați sub măsuri preventive privative de libertate:
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal, în care se desfășoară cercetări față de un bărbat de 62 de ani, aflat sub măsura arestului preventiv.
Din cercetări s-a stabilit că în cursul zilei de 17 septembrie a.c., un bărbat de 62 de ani, din Moșoaia, ar fi agresat fizic și constrâns o femeie de aproximativ 80 de ani să întrețină raporturi sexuale, după care nu i-ar fi permis victimei să părăsească locuința timp de mai multe ore. Ulterior rudele femeii au sesizat organele de poliție.
Reamintim că în ziua de 19 septembrie, după administrarea de probatoriu și parcurgerea etapelor procesuale, bărbatul de 62 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, iar în ziua următoare, respectiv 20 septembrie, cel în cauză a fost prezentat de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Pitești în fața instanței competente, iar Judecătoria Pitești a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Dosarul cauzei a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de trimitere în judecată.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Patriarhie-2

Filarmonica Pitești, aplaudată la scenă deschisă, într-un concert extraordinar la Patriarhia Română!

Instituția noastră a susținut aseară, în premieră, concertul extraordinar „Acasă de sărbători”, la Patriarhia Română. ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar