În perioada 07 – 09 iunie 2014, cu ocazia Sărbătorii Rusaliilor, peste 290 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Politie al Judeţului Arges, vor desfăşura activităţi specifice pe raza întregului judeţ, pentru prezervarea şi accentuarea climatului de siguranţă publică şi prevenirea riscurilor rutiere, în scopul realizării, surprinderii şi descurajării intenţiilor infracţionale ori contravenţionale, depistării, identificării şi tragerii la răspundere a celor care prin conduita lor încalcă prevederile legale.
Astfel, în această perioadă, peste 200 de poliţişti din cadrul structurilor de Ordine Publică, vor acţiona zilnic pe raza de competenţă pentru prevenirea şi combaterea faptelor de cerşetorie şi comerţ ilicit, precum şi a celorlalte fapte de natură a aduce atingere normelor de convieţuire socială.
De asemenea peste 40 de poliţişti din cadrul structurilor de Poliţie Rutieră vor acţiona zilnic pentru asigurarea desfăşurării în condiţii de siguranţă a traficului rutier. De asemenea în fiecare zi a perioadei pe drumurile din judeţ vor acţiona mai multe echipaje ale Poliţiei Rutiere echipate cu aparate radar care vor depista şi sancţiona conducătorii auto care nu vor respecta regimul de viteză.
Totodată peste 50 de poliţişti din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, Serviciului de Investigarea Fraudelor, Serviciului Arme Explozivi şi Substanţe Periculoase şi din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale se vor afla la datorie în această perioadă pentru a preveni şi combate infracţiunile de natură judiciară şi economică, precum şi cele la regimul armelor şi muniţiilor.
Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Argeş vor acţiona în continuare pentru prevenirea şi combaterea oricăror evenimente negative, care pot afecta siguranţa cetăţenilor.