Pentru desfăşurarea în condiţii optime a slujbei dedicate zilei de „Sfânta Maria” şi altor activităţi ce se vor organiza cu ocazia sărbătoririi acestei zile, instituţia noastră asigură intervenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă şi protecţie a cetăţenilor, astfel:
Se vor executa misiuni de supraveghere a lăcaşurilor de cult pentru a preveni eventualele incendii care s-ar putea produce în timpul manifestărilor religioase şi a spectacolelor muzicale dedicate acestei zile, după cum urmează:
– în data de 15.08.2013, ora 07.30, un echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş va asigura măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor în municipiul Curtea de Argeş, Mânăstirea Curtea de Argeş, pe timpul desfăşurării slujbei religioase;
– în data de 15.08.2013, ora 15.08, un echipaj cu autosanitara SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş va asigura măsuri specifice în municipiul Curtea de Argeş, Stadionul Municipal, pe timpul desfăşurării unui spectacol muzical;
– în data de 15.08.2013, ora 15.08, un echipaj cu autosanitara SMURD de la Detaşamentul de Pompieri Piteşti va asigura măsuri specifice în municipiul Piteşti, Piaţa Vasile Milea, pe timpul desfăşurării unui spectacol de muzică populară;
– în data de 15.08.2013, ora 20.00, un echipaj cu o autospecială de la Detaşamentul de Pompieri Curtea de Argeş va asigura măsuri specifice de prevenire şi stingere a incendiilor în municipiul Curtea de Argeş, pe timpul desfăşurării unui spectacol de muzică şi foc de artificii;
Totodată, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Cpt. Puică Nicolae” al judeţului Argeş recomandă credincioşilor respectarea următoarelor reguli şi măsuri:
pe timpul manifestărilor religioase să respectăm regulile în vederea prevenirii incendiilor, în special cele privind utilizarea lumânărilor la slujbe (care prilejuiesc aglomerări de persoane);
să utilizăm locurile special amenajate pentru depunerea lumânărilor aprinse, situate la distanţe de siguranţă faţă de elementele combustibile din interiorul bisericii, de preferinţă în tăvi metalice umplute cu nisip sau apă amplasate în exterior;
îndepărtarea covoarelor sau mochetelor pe timpul desfăşurării slujbelor;
în cazul unor slujbe cu un număr de credincioşi mai mare decât capacitatea bisericii se recomandă efectuarea ritualului în exteriorul bisericii;
pe timpul desfăşurării slujbelor religioase cu numeroşi credincioşi, uşile de acces/evacuare se vor menţine (se vor bloca) în poziţia deschis;
să acordăm atenţia cuvenită recomandărilor făcute de cei implicaţi în administrarea bisericilor, referitoare la măsurile de protecţie antiincendiu specifice.
dotarea corespunzătoare cu mijloace de intervenţie adecvate (cel puţin un stingător la 150 mp), minimum două stingătoare în biserică;
Reprezentanţii I.S.U. Argeş urează tuturor celor care poartă acest nume, un călduros „La mulţi ani!”
Mihai Neacsu
Tag-urifotopress24 pompierii
Citeşte şi ...
Dacika, la Filarmonica Pitești
Filarmonica Pitești organizează duminică, 22 decembrie, de la ora 19.00, în Piața Primăriei Municipiului Pitești, ...