Acasă / EVENIMENT / Prevenirea dispariției și victimizării minorilor- temă actuală

Prevenirea dispariției și victimizării minorilor- temă actuală

Dispariția și victimizarea minorilor – o temă ce devine din ce în ce mai complexă, un fenomen ce ia amploare și pentru stoparea căruia este nevoie ca toate instituțiile să se implice și să colaboreze.
În Săptămâna Prevenirii Criminalității aflată în plină derulare, un astfel de subiect nu putea lipsi de la dezbateri și activități preventive astfel că, ieri, polițiștii din cadrul Compartimentului Analiză și Prevenirea Criminalității și Serviciului Investigații Criminale, împreună cu DGASPC Argeș, au organizat o activitate la Complexul de Servicii Comunitare pentru Copilul în Dificultate Sfinții Împărați Constantin și Elena Pitești. Activitatea a fost dedicată copiilor instituționalizați și a avut drept scop conștientizarea minorilor asupra riscurilor la care se expun atunci când pleacă din centrele de ocrotire și informarea reprezentanților legali despre necesitatea menținerii unei relații strânse cu copiii și a unei bune comunicări pentru rezolvarea divergențelor și problemelor specifice vârstei lor. Pentru angrenarea copiilor în discuții și activitate, aceștia au fost implicați într-un concurs de desene și eseuri intitulat „Unde plecăm când plecăm?” ce au avut drept scop conștientizarea consecințelor disparițiilor voluntare a minorilor. La final, cele mai bune lucrări au fost premiate. Tot în cursul zilei de ieri, polițiștii au organizat și desfășurat o dezbatere la Colegiul Psihologilor, unde s-a discutat despre problematica disparițiilor voluntare de minori și măsuri eficiente de combatere. Conform unui studiu privind disparițiile de minori realizat de Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității, printre cauzele generale care au dus la înregistrarea disparițiilor minorilor se regăsesc lipsa de atenție sau de interes/neglijare faţă de nevoile copilului aflat în dezvoltare astfel încât copiii se simt nedoriți sau ignorați, lipsa de control a situației școlare a copiilor în ceea ce privește frecvența la cursuri, rigiditatea regulilor de conviețuire, lipsa de comunicare în familie sau în centrul de ocrotire, modele de comportament disfuncționale receptate, lipsa interesului pentru studii, practicarea cerșetoriei, lipsa de organizare a vieții, rezolvarea conflictuală a diferendelor, antecedente penale ale membrilor familiei, consum frecvent de alcool al unora dintre membrii familiei, starea materială precară care determină neglijarea funcției de educație a familiei şi plasarea ei la periferia preocupărilor față de copii, spiritul de aventură etc.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Accident Țițești

Accident între două autoturisme în comuna Țițești

  Accident rutier produs în comuna Țițești, în care sunt implicate două autoturisme. În urma ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar