Acasă / EVENIMENT / Avea o puşcă şi muniţii fără autorizaţie dar a scăpat din arest

Avea o puşcă şi muniţii fără autorizaţie dar a scăpat din arest

În ziua de 24 mai, polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase Argeș, sub coordonarea procurorului, au continuat cercetările în cadrul unui dosar penal privind comiterea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și au încătuşat un bărbat. Este vorba despre Mitică M., de 48 de ani, din Miroși, care potrivit sătenilor trăgea cu o puşcă în ciori şi alte zburătoare.
Pentru stabilirea materialului probator, polițiștii de la Arme, în baza unui mandat emis de Judecătoria Costești, au făcut o percheziție acasă la împricinat. Într-un dulap au fost găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor o pușcă neletală cu destinația tir sportiv, supusă autorizării, și 46 de proiectile metalice aferente armei deținute fără drept. Bărbatul a declarat că făcuse rost de armă cu câteva luni în urmă, că este columbofil, că foloseşte puşca pentru a alunga prădătorii care i-ar fi atacat porumbeii şi că avea intenţia să se prezinte la poliţie pentru a declara arma şi a obţine autorizaţie de deţinere.
Dar, cum totul a rămas doar la stadiul de intenţie, după administrarea probatoriului cel în cauză a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei argeşene. Prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Costești cu propunere de luare a unei măsuri preventive, a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, iar arma şi muniţia au fost confiscate. La expirarea ordonanţei bărbatul a fost pus în libertate şi cercetările continuă.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

trimitere în judecată

A păcălit angajatorul prin prezentarea documentelor de studii falsificate

Cercetări finalizate de polițiști Polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar