Acasă / EVENIMENT / Proces pentru evaziune şi spălare de bani

Proces pentru evaziune şi spălare de bani

anchetat-pentru-delapidare
În ziua de 19 octombrie, polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Argeș au finalizat cercetările într-un dosar penal aflat sub supravegherea procurorului pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală în formă continuată și spălare a banilor.
Din verificări s-a stabilit că în perioada decembrie 2013 – ianuarie 2014, un bărbat de 44 de ani, din Pitești, având calitatea de administrator al unei societăți comerciale cu obiect de activitate în domeniul construcțiilor, a înregistrat în evidenţa contabilă şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv achiziţii de bunuri (materiale de construcții) și de servicii de la o altă societate comercială, cu sprijinul administratorului firmei furnizoare, un bărbat de 37 ani, de asemenea piteștean. Prejudiciul adus bugetului de stat a fost calculat la suma de 157.141 de lei, reprezentând TVA și impozit pe profit.
De asemenea, în luna decembrie 2013, bărbatul de 44 de ani a înregistrat în evidenţa contabilă şi declarat organelor fiscale cheltuieli care nu au la bază operaţiuni reale, respectiv cu sprijinul unui alt bărbat, de 40 ani, domiciliat în comuna Popești, la rândul lui administrator al unei societății comerciale cu obiect de activitate ,colectare deșeuri. Pentru a crea o aparența de legalitate, împricinaţii au simulat vânzarea unor deșeuri, prin intermediul unor tranzacții bancare succesive, sumele respective de bani fiind imediat replasate în patrimoniul societății, în scopul de a disimula adevărata natură a provenienţei. Prin această modalitate a fost supusă procesului de spălare suma de 245.010 lei.
În vederea recuperării prejudiciului, în cauză a fost intituită măsura sechestrului asigurator asupra tuturor bunurilor imobile deținute de cei trei bărbați, până la concurența sumei de 402.151 de lei. Dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș cu propunere de emitere a rechizitoriului și trimitere în judecată a celor trei.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Șoferi-beți-și-fără-permis

Bărbat prins conducând sub influența alcoolului

La data de 15 mai a.c., în jurul orei 15:30, polițiștii din cadrul Secției de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar