Un bărbat a ajuns în spatele gratiilor după ce, deşi nu are permis, s-a urcat la volanul unei maşini şi s-a îndreptat cu vehicului spre două persoane.
Evenimentul a avut loc în după-amiaza zilei de 21 aprilie, când polițiștii Biroului Rutier Pitești au fost sesizați despre producerea unei stări conflictuale, context în care un bărbat a condus o autoutilitară fără a deţine permis de conducere şi a determinat, prin manevrele efectuate, rănirea unei alte persoane.
Din verificări s-a stabilit că în jurul orei 14.30 a zilei amintite, Mihai N., de 51 de ani, din Pitești, s-a certat cu două persoane în zona Pieței Ceair. De asemenea, pe fondul stării conflictuate ivite, cu toate că nu are permis, cel în cauză a condus o autoutilitară pe strada 9 mai din municipiu, unde a manevrat autovehiculul în mod amenințător, astfel încât, pentru a nu fi călcată, una dintre cele două persoane s-a ferit şi a suferit leziuni, lovindu-se de oglinda altui autovehicul.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunilor de conducere fără drept, loviri sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice, cercetările făcându-se sub supravegherea unui procuror.
După administrarea probatoriului, pe 21 aprilie, seara, Mihai N. a fost reținut 24 de ore pe bază de ordonanță şi încarcerat în arestul poliţiei judeţene. A doua zi, cel în cauză a fost prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești cu propunerea de luare a unei măsuri preventive şi a fost pus sub control judiciar pentru 60 de zile, cu obligația de a nu pătrunde în incinta Pieței Ceair.
Citeşte şi ...
ISU Argeș : Avertizare meteorologică cod portocaliu și galben
AVERTIZARE METEOROLOGICĂ COD PORTOCALIU Interval de valabilitate: 23 decembrie, ora 20 – 25 decembrie, ora ...