Acasă / EVENIMENT / Reținut de polițiști

Reținut de polițiști

reținut-de-polițiști-pentru-tâlhărie
Polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale Pitești au continuat cercetările într-un dosar penal, aflat sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, privind săvârșirea infracțiunii de lovirea sau alte violențe,înregistrat, inițial, cu autor necunoscut, și au reținut un bărbat de 36 de ani, din Ștefănești.
Din cercetări s-a stabilit că, în noaptea de 23 spre 24 decembrie a.c., în timp ce se afla într-o parcare din centrul municipiului Pitești, bărbatul ar fi agresat fizic un alt bărbat, înțepându-l cu un obiect ascuțit în zona toracelui.
Bărbatul a fost identificat și adus, la sediul poliției, pentru audieri, în baza unui mandat, pus în executare cu sprijinul polițiștilor Secției 1 Poliție Pitești.
După administrarea probatoriului, la data de 28 decembrie a.c., bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, urmând ca, în cursul zilei de astăzi, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

SMURD

În ultimele 24 de ore pompierii argeșeni au desfășurat 59 de misiuni

În perioada 14.05.2024, ora 08:00 – 15.05.2024, ora 08:00, pompierii argeșeni au desfășurat 59 de ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar