Acasă / EVENIMENT / Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

Sancțiuni aplicate de polițiștii rutieri în ultimele 24 de ore

Rutiera-fotopress-24ro-21

Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu polițiștii structurilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești, au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, precum și depistarea conducătorilor auto care încalcă legislația rutieră, în special a conducerii agresive, precum și a conducătorilor auto care aleg să conducă în timp ce se află sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate de către polițiștii rutieri, au fost aplicate 299 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 64.010 de lei.
În cadrul celor 37 de filtre rutiere instituite, au fost reținute 21 de permise de conducere și au fost retrase 18 certificate de înmatriculare.
Dintre sancțiunile aplicate, 92 au fost ca urmare a depășirii regimului legal de viteză.
Dintre permisele de conducere reținute, 5 au fost ca urmare a depășirii vitezei cu mai mult de 50 de km/h față de limita legală, și alte 3 ca urmare a depistării unor conducători auto aflați sub influența băuturilor alcoolice, cu valori ce atrag răspunderea contravențională, sub limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
De asemenea, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul circulației pe drumurile publice. dintre care 2 de conducere sub influența alcoolului (0,96 și 1,27 mg/l alcool pur în aerul expirat).

Siguranţa-în-şcoli

Acțiuni desfășurate de polițiștii argeșeni pentru asigurarea ordinii publice în ultimele 24 de ore

Polițiștii argeșeni au continuat acțiunile în sistem integrat, alături de jandarmi argeșeni și de reprezentanți ai altori instituții, cu scopul prevenirii și combaterii unor situații de risc pentru cetățeni, precum și al menținerii unui climat de ordine și siguranță publică.
Legitimarea și verificarea persoanelor s-a realizat cu ajutorul sistemului operaționalizat din 31 martie (dispozitive ce utilizează aplicația cunoscută sub denumirea eDAC), ce îndeplinește mai ușor și rapid activitatea de legitimare și stabilire a identității, precum și verificarea în baze de date multiple. Aceste dispozitive au intrat deja în dotarea tuturor structurilor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cu atribuții privind legitimarea și verificarea persoanelor (respectiv structurile de Poliție, Jandarmi, Imigrări, alături de Poliția de frontieră).
Au fost desfășurate activități în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane, pentru prevenirea și combaterea criminalității stradale, a faptelor ce implică acte de violență, dar și pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.
Polițiștii au legitimat 935 de persoane, au verificat 691 de autovehicule și au efectuat 358 de testări cu aparatele din dotare, pentru detectarea consumului de băuturi alcoolice sau substanțe cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în timpul acțiunilor, au fost aplicate 455 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 86.000 de lei, dintre care 397 de sancțiuni au fost aplicate conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, iar alte 45 de sancțiuni au fost aplicate conform Legii 61/1991, privind normele de conviețuire socială.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Reparații asfaltice

Reparații asfaltice pe mai multe drumuri din Argeș

Consiliul Județean Argeș informează participanții la traficul rutier că, în perioada 29 – 30.04.2024, va ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar