Acasă / EVENIMENT / Şase ani de închisoare pentru trafic de droguri

Şase ani de închisoare pentru trafic de droguri

Un tânăr a ajuns la închisoare după ce instanţa l-a condamnat la ani grei de puşcărie pentru trafic de droguri.

TraficDroguri04Este vorba despre Cristinel Adrian Lică, de 29 de ani, din Piteşti, care a primit mai multe pedepse şi în final o va executa pe cea mai grea. Astfel, el a primit o pedeapsă de un an şi 4 luni de închisoare pentru trafic de droguri de risc, patru ani şi opt luni închisoare şi doi ani interzicerea unor drepturi ca pedeapsă complementară pentru comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc şi încă trei ani şi patru luni tot pentru trafic de stupefiante. „Aplică inculpatului (…) pedeapsa cea mai grea, de patru ani şi opt luni închisoare la care se adaugă sporul de un an, şase luni şi 20 de zile închisoare, în total şase ani, două luni şi 20 de zile închisoare. (…) Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului perioada reţinerii şi a arestului preventiv, începând cu data de 13.02.2019, la zi (…) Dispune confiscarea specială de la inculpat a cantităţilor de 0,98 gr canabis şi 13,90 gr cocaină depuse la camera de corpuri delicte (…) şi prelevarea de probe biologice în vederea utilizării pentru obţinerea şi stocarea în baza de date a profilului genetic”, se precizează în sentinţa Tribunalului Argeş, care nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Furnizor pentru două judeţe
La mijlocul lunii februarie 2019, Cristinel Adrian Lică a fost prins cu mai multe plicuri de cocaină. Marfa îi fusese livrată în colet, prin curierat, la Vâlcea, iar drogurile erau ascunse în talpa unor cizme de damă. Tânărul era filat de ceva vreme de oamenii legii, care-l suspectau că era furnizorul mai multor consumatori din Argeş şi Vâlcea. Împricinatul a fost plecat o vreme în Italia şi se bănuieşte că acolo şi-a format legături cu traficanţi care îi trimiteau substanţele interzise în ţară. Acesta primea cocaina prin colet, la Râmnicu Vâlcea, dar pachetul era trimis pe numele unei femei, însă cel care-l ridica era piteşteanul, ajutat de curierul firmei de coletărie. Fără să ştie că este urmărit de poliţiştii de la Combaterea Criminalităţii Organizate, el s-a dus la Vâlcea cu o maşină împreună cu alţi trei bărbaţi, doi din Piteşti şi unul din Curtea de Argeş.

Droguri ascunse în talpa cizmelor
Pachetul a fost ridicat de către Cristinel Adrian Lică, iar pe drumul de întoarcere, autoturismul lor a fost blocat de oamenii legii la Morăreşti. În colet erau haine de damă, o geantă şi o pereche de cizme. Cel care a expediat pachetul a dezlipit talpa cizmelor, a ascuns drogurile şi a lipit-o la loc. Anchetatorii au descoperit 14 pliculeţe care conţineau tot atâtea grame de cocaină, precum şi un gram de canabis. Adus la audieri, cel în cauză a fost reţinut şi ulterior arestat preventiv, iar acum, aşa cum am precizat, are de ispăşit peste şase ani de închisoare. Potrivit poliţiei, tânărul a mai avut probleme cu legea, în sensul că a mai fost cercetat de autorităţile judiciare din Italia, ţară unde obişnuia să meargă frecvent, tot pentru trafic de droguri. Operaţiunea a fost coordonată de un procuror al DIICOT Piteşti, cu sprijinul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Vâlcea şi al Biroului Operaţiuni Speciale Piteşti.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

flagrant delict (1)

Vigilența polițiștilor a dus la prinderea în flagrant delict

În cursul zilei de 26 aprilie a.c., polițiștii Secției 1 Poliție Pitești au fost sesizați, ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar