Acasă / SPORT / SCM Universitatea Piteşti a început cu dreptul returul campionatului

SCM Universitatea Piteşti a început cu dreptul returul campionatului

SCM Universitatea Piteşti a început cu dreptul returul campionatului,fetele au învins sâmbătă, pe propriul teren, echipa din Sfântu Gheorghe, cu scorul de 35-34, reuşind să întoarcă rezultatul în favoarea lor, după ce la pauză oaspetele conduceau cu 17-14. Echipa din Sfîntu Gheorghe a dat o replică destul de bună argeşencelor, iar la pauză oaspetele au intrat la cabine cu un avantaj de 3 goluri. Cele două echipe au mers cap la cap pînă pe final, cînd piteştencele au reuşit să se distanţeze la două goluri pe tabela de marcaj. În final, handbalistele alb-violete au reuşit să se impună la o diferenţă de doar un gol. Principalele marcatoare ale SCM Piteşti au fost Anamaria Udrea, cu 13 goluri, Popescu, cu 7, şi junioarea Jinga, cu 6 goluri.După victoria de sâmbătă, argeşencele continuă lupta pentru locul trei cu formaţia din Slatina. Elevele lui Paul Mihăilă şi Victor Neagu au toate şansele să încheie sezonul pe locul 3, dacă vor avea evoluţii la fel de bune ca şi în turul campionatului.SCM Piteşti ocupă locul 4, cu 24 de puncte, la egalitate cu CSM Slatina, formaţie aflată pe locul al treilea, care însă are şi un meci mai puţin, în timp ce echipa din Sfântu Gheorghe se situează pe locul 7, cu 12 puncte.

Despre Administrator

Citeşte şi ...

Bianca Voica, din nou sub tricolor (1)

Dedicare și determinare: Bianca Voica, din nou sub tricolor

Echipa României pregăteşte ultimele două partide din preliminariile CE2024, în 4 aprilie, la Cazin, cu ...

Lasă un răspuns

Please add a post. Powered by Announcement Bar